Finala de la Madrid, contra Mariei Șarapova, avea o miză dublă pentru Simona. Dincolo de performanța în sine și cecul aferent câștigării turneului, românca avea posibilitatea să urce pe locul 4 WTA, poziție ocupată în acest moment de fostul lider mondial, Victoria Azarenka.
Totuși, joncțiunea se va produce sigur de lunea viitoare, imediat după turneul de la Roma, care se va desfășura în perioada 12-18 mai. Independent de rezultatul obținut de Simona, aceasta va trece de jucătoarea din Belarus, care nu va fi prezentă la competiție din cauza unei accidentări. Chiar dacă Halep are de apărat o semifinală (350 de puncte; Serena Williams o învingea pe româncă în penultimul act, pentru ca apoi să câștige turneul), Azarenka trebuia să își asigure finala la Foro Italico (a jucat ultimul act în 2013) pentru a nu pierde puncte. Cum acest lucru nu se poate produce, Simona este sigură de faptul că va trece de dubla câștigătoare de la Australian Open (2012, 2013).
Kvitova o poate depăși pe Simona, dar scenariul nu e plauzibil
Există o mică posibilitate ca Simona să nu urce pe locul 4 în clasament la finalul acestei săptămâni, chiar dacă va trece sigur de Azarenka. Petra Kvitova, care în acest moment se situează pe poziția a 6-a, a acces doar până în optimi la Roma, în 2013, astfel că are de apărat 105 puncte.
În măsura în care cehoaica va reuși să ajungă în finală anul acesta, iar Simona nu va trece de semifinale, Kvitova ar depăși-o în clasament pe româncă. Șansele ca Petra să urce atât de sus la Foro Italico sunt însă reduse, mai ales în contextul în care beneficiază (ca și Simona, de altfel) de o jumătate de tablou grea, cu Serena Williams sau Șarapova ca posibile adversare în drumul spre finală.
650 puncte a câștigat Halep la Madrid
585 de puncte avea de apărat Azarenka la Roma
350 de puncte are de apărat românca în capitala Italiei
900 de puncte va primi învingătoarea de la Roma
Top 10 WTA
1. Serena Williams (SUA) 11.590 puncte
2. Na Li (China) 7.475
3. Agnieszka Radwanska (Polonia) 6.290
4.Victoria Azarenka (Belarus) 5.361
5. Simona Halep (România) 5.340
6. Petra Kvitova (Cehia) 4.605
7. Maria Șarapova (Rusia) 4.261
8. Jelena Jankovici (Serbia) 4.130
9. Angelique Kerber (Germania) 3.770
10. Dominika Cibulkova (Slovacia) 3.760.
Posibilul parcurs al Simonei Halep la Roma
Turul 1: bye
Turul 2: M.Keys/A.Riske
Optimi: Venus Williams/Suarez Navarro
Sferturi: Șarapova/Ivanovic
Semifinale: Serena Williams/Kvitova
Anunțul momentului în România: răsturnare incredibilă de situație! Coșmarul s-a terminat pentru Gică Popescu
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER