Simona Halep, veste de ultimă oră pentru fanii săi! Ce a hotărât după ce a fost eliminată la Roland Garros și a avut un atac de panică pe teren: „Acum știu cum e!”
Simona Halep (30 de ani, locul 19 WTA) a fost eliminată, scor 2-6, 6-2, 6-1, din turul al doilea de la Roland Garros 2022, după ce a fost învinsă de jucătoarea Qiuwen Zheng (19 ani, locul 74 WTA) din China.
Deși românca a început în forță și a câștigat primul set, adversara a câștigat apoi 8 game-uri la rând.
În set-ul decisiv, jucătoarea noastră a suferit un atac de panică și a solicitat ajutor medical.
Simona Halep, veste de ultimă oră pentru fanii săi! Ce a hotărât după ce a fost eliminată la Roland Garros și a avut un atac de panică pe teren: „Acum știu cum e!”
Ulterior, Simona Halep a revenit cu un mesaj pe rețelele sociale pentru fanii săi. Ea le-a transmis acestora că nu dorește să renunțe la lupta de a reveni în topul tenisului feminin mondial, deși tot ea precizează că a fost la un pas să se lase de tenis după turneul de la Doha, de la începutul acestui an.
„Salutări tuturor! Scriu aceste rânduri pentru că simt să împărtășesc ce simt cu cei cărora le pasă. Așa cum a fost mereu, am simțit un sprijin uriaș din partea fanilor mei, iar pe această cale aș vrea să le mulțumesc!
Ați fost minunați! M-ați sprijinit necondiționat și asta înseamnă mult pentru mine. Deși, în general, nu sunt o persoană prăpăstioasă, sper că acum să nu sun așa când scriu aceste cuvinte.
Ultimele 18 luni au fost foarte grele pentru mine din punct de vedere emoțional și fizic.
După ce am pierdut la Doha, am transmis apropiaților că nu mai pot continua în tenis. Dar totuși, cumva, mi-am recăpătat încrederea și am început să simt dragostea pentru tenis din nou. Am decis să muncesc în continuare și să fac schimbări semnificative.
Sunt foarte mândră de mine, pentru ce am făcut în ultima perioadă. Nu aș fi reușit fără ajutorul lui Patrick (Mouratoglu) și vreau să-i mulțumesc că este alături de mine.
Rezultatele sunt proaste, desigur, pentru că așteptările au fost mari. Sunt o câștigătoare de grand slam, fost număr 1, și toată lumea așteaptă ca eu să câștig. Dar trebuie să luăm în considerare niște lucruri. Să pot să ajung din nou pe cel mai înalt „munte” al tenisului din nou, am nevoie de timp și multă muncă grea. Nu ține de personalitatea mea să renunț, așa că mâine este o nouă zi și eu voi fi gata să pornesc din nou.
Apropo, acum știu cum este să ai un atac de panică. Nu este ușor să te descurci, dar am depășit momentul și deja zâmbesc!
Cu multă dragoste,
Simona”, a transmis Halep pe pagina ei de Instagram.