Simona Halep se află într-un război deschis cu firma ce a produs suplimentul pe care a dat vina pentru contaminare! Avocatul lui Halep a anunțat că procesul de despăgubiri pe care l-a intentat românca le poate termina afacerea canadienilor.
Reprezentanții firmei Quantum Nutrition Inc, cea care a produs colagenul Keto MCT Schinoussa, neagă că suplimentul ar fi fost contaminat, dar și faptul că Simona Halep i-a dat în judecată. Dar avocatul sportivei a venit cu noi precizări, joi, declarându-le război canadienilor.
Simona Halep a primit la hotel suplimentele pe care le-a luat înainte de US Open, iar cele două părți se contrazic după suspendarea de patru ani a româncei. Reprezentanții firmei Quantum Nutrition Inc invocă testele efectuate de laboratorul acreditat WADA, care nu au arătat urme de contaminare, în timp ce Halep se bazează pe mărturia lui Jean-Claude Alvarez, directorul laboratorului de Toxicologie CHU de Garches din Franța.
Halep a dat în judecată compania canadiană, solicitând o sumă uriașă drept despăgubire: „Firma a venit ca martor adus de ITIA. De la început, depozițiile lor au fost în linie cu ITIA, cu acuzarea din caz. Ce să spună? Adevărul e însă acela că ei au o mare problemă și o să aibă în continuare. Cum să livrezi un supliment contaminat și să susții că nu e contaminat. Probabil că acesta va fi finalul lor în această afacere”, a declarat avocatul jucătoarei de tenis, Bogdan Stoica, pentru gsp.ro.
Apărătorul Simonei a dezvăluit că suplimentul pe care românca a dat vina pentru contaminare i-a fost livrat la hotel înainte de US Open: „Există discuții pe Whatsapp și pe alte mijloace ale celor de la Academie cu un un om de la distribuția firmei canadiene. Trei produse, printre care și colagenul, au fost livrate din Canada la hotelul de la New York unde stătea Simona. Celelalte două produse, un electrolit și o proteină, nu au fost contaminate. Înțelegem că au fost produse în altă fabrică”, a adăugat Bogdan Stoica.
Halep a declarat, la audierile care au avut loc la Londra, că a folosit Keto MCT timp de 5 zile. A luat substanța prima oară în 23 august și apoi până pe 28 august, cu pauză pe 24 august. Pe 29 august, Simona a fost depistată pozitiv la roxadustat. Cu toate că nu se știe suma exactă pe care Simona Halep o poate obține în urma procesului cu compania canadiană care a produs suplimentul Keto MCT, este de așteptat ca românca să solicite peste 10 milioane de dolari.
Keto MCT, suplimentul pe care Simona Halep a dat vina după contaminarea cu roxadustat, conține următoarele ingrediente: 1. Trigliceride cu lanț mediu (MCT) din ulei de cocos, sub formă de pulbere; 2. Colagen din pește; 3. Inulină – o fibră prebiotică solubilă din plante care ajută la sănătatea intestinului; 4. Vitamina C (acid ascorbic).
Simona și-a revizuit suplimentele la recomandarea fizioterapeutei franceze Candice Gohier, iar antrenorul Patrick Mouratoglou a asigurat-o pe eleva sa că noile suplimente nu prezintă riscuri.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER