A venit confirmarea pentru Simona Halep de la turneul WTA 250
Simona Halep a revenit în circuit în urmă cu două săptămâni, iar acum a venit confirmarea pentru sportiva noastră de la oficialii turneului de la Hong Kong 250 WTA.
Prezența fostului lider mondial al clasamentului feminin a fost confirmată la competiția asiatică, turneul ce va debuta pe 28 octombrie la Hong Kong.
A venit confirmarea de la Hong Kong pentru Simona Halep de la organizatorii turneului WTA 250
Simona Halep s-a întors oficial în arenă în urmă cu două săptămâni, după aproape cinci luni de pauză, cauzată de accidentări și o condiție fizică precară. A debutat cu victorie la Hong Kong 150 WTA în fața australiencei Arina Rodionova, pentru ca în turul doi să se recunoască învinsă fără drept de apel în fața rusoaicei Anna Blinkova.
Acum, „Simo” va reveni la Hong Kong pentru turneul 250 WTA, organizatorii competiției asiatice confirmând prezența româncei pe tabloul principal, scrie spotmedia.ro. Însă, spre deosebire de primul turneu, acum sportiva noastră va avea în față adversare de un nivel ceva mai ridicat, astfel că misiunea ei se anunță una aproape imposibilă de a ajunge în fazele superioare.
În aceste zile, Simona se antrenează din greu la Dubai, pentru a mai „topi” pe cât mai mult posibil decalajul de condiție fizică față de viitoarele sale adversare.
Alt nivel, alte adversare. Ce românce mai sunt așteptate la competiția din Asia
Organizatorii Hong Kong 250 WTA au anunțat o parte dintre jucătoarele care se vor afla la start, iar printre acestea se numără Danielle Collins, Leylah Fernandez, Katie Boulter, Dayana Yamstremska, Emma Răducanu sau Naomi Osaka.
Principala favorită a turneului de la Hong Kong va fi Danielle Collins (30 de ani, 9 WTA), singura reprezentantă din TOP 10 mondial prezentă la această competiție, sportivă care la finalul acestui sezon va agăța racheta în cui.
A doua favorită a competiției este Diana Shnaider (20 de ani, 16 WTA), iar al treilea cap de serie va fi Leylah Fernandez (22 de ani, 28 WTA). Și alte nume importante din circuitul feminin vor lua startul pe tabloul principal, iar acestea sunt următoarele: Dayana Yastremska (24 de ani, 35 WTA), Katerina Siniakova (28 de ani, 37 WTA), Anastasia Potapova (23 de ani, 38 WTA), Emma Răducanu (21 de ani, 54 WTA) sau Naomi Osaka (26 de ani, 76 WTA).
Pe de altă parte, Simona Halep s-ar putea duela la Hong Kong și cu sportive din România, Ana Bogdan și Gabriela Ruse fiind așteptate să participe și ele la acest turneu.