Simona Halep ar putea reveni abia în iunie! Turneele care au fost suspendate de WTA și ATP
Pandemia de coronavirus i-au determinat pe cei de la WTA și ATP să prelungească perioada de suspendare, iar acum tenisul ar putea să se reia abia pe 7 iunie, după ce inițial anunțul a fost făcut pentru luna mai.
Astfel, turneele ATP și WTA de la Madrid și Roma au fost anulate, la fel ca turneele feminine de la Strasbourg și Rabat, plus cele masculine de la Munchen, Estoril, Geneva și Lyon.
Roland Garros se va juca în septembrie și octombrie
Grand Slam-ul de la Roland Garros ar urma să se dispute în perioada 20 septembrie – 4 octombrie.
După terminarea crizei mondiale, ATP și WTA vor lua o serie de măsuri comune pentru prevenirea infecției cu coronavirus în vară.
Care sunt cele 6 măsuri?
1. Jucătorii și jucătoarele nu vor mai ține mascotele sau copiii de mână în momentul intrării pe teren.
2. Copiii de mingi vor purta mănuși pe teren.
3. Copiii de mingi nu vor mai ține și nici înmâna prosoapele jucătorilor și jucătoarelor.
4. Copiii de mingi nu vor mai da băuturi jucătorilor și jucătoarelor în timpul pauzelor.
5. Sportivii vor fi instruiți să nu mai arunce în tribune fanilor prosoapele utilizate, bentițele, tricourile sau alte obiecte personale purtate în timpul meciurilor sau antrenamentelor.
6. Sportivii nu vor mai putea accepta pixuri, mingi de tenis sau alte obiecte pe care sau cu care să acorde autografe.