Simona Halep (33 de ani – 869 WTA) urmează să ia parte, în intervalul 28 octombrie – 3 noiembrie 2024, la o competiție din categoria WTA 250 care va fi organizată la Hong Kong.
Cum turneul va lua startul peste doar două zile, tragerea la sorți a fost deja realizată, iar cu această ocazie, Simona Halep a aflat prima adversară pe care va trebui să o înfrunte.
Au mai rămas aproximativ 48 de ore până când o vom putea vedea din nou la treabă pe Simona Halep, care va lua parte la turneul WTA 250 de la Hong Kong, programat să se desfășoare în perioada 28 octombrie – 3 noiembrie.
Sâmbătă, 26 octombrie, organizatorii au realizat tragerea la sorți a tabloului principal, iar constănțeanca a aflat pe cine va trebui să înfrunte în primul tur. Sorții nu au fost tocmai blânzi cu Simona Halep, deoarece i-au scos-o în cale pe chinezoaica Yue Yuan (26 de ani – 44 WTA).
Partea bună pentru Simona Halep este că Yue Yuan nu traversează cea mai bună formă, iar din ultimele 10 meciuri oficiale pe care le-a jucat a izbutit să câștige doar 4.
Referitor la capitolul dueluri directe, Simona Halep și Yue Yuan vor fi la prima lor confruntare din circuitul WTA.
Simona Halep a jucat doar 4 meciuri oficiale de tenis de la revenirea în circuitul WTA, iar pe 3 dintre ele le-a pierdut: 6-1, 4-6, 3-6 cu Paula Badosa, 7-5, 2-3 (n.r. – abandon din cauza problemelor medicale) cu McCartney Kessler, și 2-6, 1-6 cu Anna Blinkova. Singura victorie înregistrată de Simona s-a consemnat la data de 2 octombrie, în runda inaugurală a unui turneu organizat tot la Hong Kong, doar că din categoria WTA 125. Atunci, Halep a învins-o pe Arina Rodionova, scor 6-2, 4-6, 6-4.
Însă, în ultimele săptămâni, Simona Halep a tras tare la sesiunile de antrenamente, astfel că la noua competiție de la Hong Kong este de așteptat să facă o figură mai frumoasă.
În plus, Simona Halep se poate bucura și de faptul că a scăpat de câteva adversare redutabile la Hong Kong. Danielle Collins, care era favorita numărul 1 pentru un triumf, Naomi Osaka sau Emma Răducanu s-au retras deja din competiția WTA 250 la care va lua parte românca.
Totuși, mai sunt câteva jucătoare de tenis care pot fi incomode pentru Simona Halep, precum Leylah Fernandez, campioana de anul trecut și finalistă la US Open 2021, Diana Shnaider, Magdalena Frech, Katie Boulter sau Dayana Yastremska.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER