Cine va fi antrenorul Simonei Halep, după ce l-a dat afară rapid pe spaniolul Carlos Martinez! Cu ce nume grele din tenisul românesc se află în „negocieri”
Simona Halep își pregătește revenirea în circuitul feminin, după ce accidentările i-au dat mari bătăi de cap în ultimele luni și au împiedicat-o să evolueze la un nivel optim.
După ce l-a concediat rapid pe ibericul Carlos Martinez, Simona a tot căutat un antrenor în acestă perioadă, iar acum se află în tatonări cu Horia Tecău și Andrei Pavel, două nume importante din tenisul românesc.
Tecău și Pavel „se bat” să devină antrenorul Simonei Halep
Fostul lider mondial s-a antrenat în ultimul timp alături de Marius Copil, dar în toată această perioadă a ținut legătura permanent cu Darren Cahill, chiar dacă antrenorul australian este ocupat până peste cap cu elevul său, Yanick Sinner.
În ceea ce privește viitorul său antrenor, Simona încă nu a luat o decizie defintivă. Printre variantele de luat în seamă se numără Horia Tecău, un foarte bun prieten de-al său, antrenorul nejucător al echipei de Billie Jean King a României, și Andrei Pavel, cu care a mai colaborat în trecut, potrivit news18.ro.
George Cosac, președintele Federației Române de Tenis, a anticipat mutarea care poate deveni câștigătoare. „Sunt colegi de generație, au crescut împreună”
Horia Tecău, căpitanul nejucător al echipei României de Billie Jean King Cup, era văzut în primăvara acestui an de către preşedintele Federaţiei Române de Tenis, George Cosac, drept varianta cea mai bună de antrenor pentru Simona Halep.
„Simona va vorbi cu Horia. Se vor întâlni în America și vor stabili calendarul competițional. El e antrenorul coordonator al lotului olimpic și al echipei de Billie Jean King Cup. Ei împreună stabilesc ce și cum. Nouă ne revine sarcina să facem demersul pentru derogări.
(n.r. – dacă e Horia Tecău antrenorul potrivit și pentru Simona Halep?) Pentru fete, Horia Tecău e cel mai potrivit. Mai ales că oarecum au fost colegi de generație, a crescut împreună cu Simona la Constanța, e un pic mai mare ca ele, are experiență.
Da, cred că e cel mai potrivit pentru toate. Nu-l poate lua nimeni peste picior că a venit el să le dea sfaturi. Pentru că există și tendința asta. Dar cu Horia, nici Simona nu-și permitea ce-și permitea cu ceilalți.
Horia impune respect, e și el câștigător de Grand Slam, plus prestanța lui, atitudinea lui, caracterul lui”, a declarat preşedintele Federaţiei Române de Tenis, George Cosac, conform Cancan.