Revenită în circuitul WTA la jumătatea lunii martie, Simona Halep poate fi afectată din cauza modului în care se învârt wildcard-urile la turneele de Mare Șlem.
Fostul antrenor al româncei a spus cum se dau wildcard-urile la turneele de Mare Șlem și de ce sunt șanse mari ca Simona Halep să joace la Wimbledon.
De când a revenit în circuitul WTA, la jumătatea lunii martie, Simona a jucat un singur meci, în primul tur la Miami, când a fost învinsă de spaniola Paula Badosa, cu 6-1, 4-6, 3-6. Ulterior a primit wildcard la mai multe turnee, dar a declarat forfait deoarece organismul ei nu se obișnuise cu efortul intens.
Nadia Comăneci a făcut lobby pentru ca dubla câștigătoare de turnee de Mare Șlem să primească invitație la Roland Garros, dar se pare că acest lucru nu se va întâmpla. Detalii a dat fostul antrenor al Simonei, Artemon Apostu-Efremov.
„Sunt turnee care vor dori să îi ofere Simonei wildcard, iar altele nu vor dori sau nu vor putea. De exemplu, la Grand Slam, ele sunt decise mult mai devreme, au niște obligații, niște schimburi de făcut cu Australia, cu SUA – cum e cazul turneului de la Roland Garros.
Doar Wimbledonul are o politică autonomă; celelalte cooperează. Fiecare are dreptul la părerea lui. Nu trebuie să o judecăm, putem să o acceptăm”, a spus el, potrivit sport.ro.
Efremov și Halep au colaborat timp de un an și jumătate, până în mai 2021. A fost o perioadă dură, marcată de pandemia de covid-19. Multe turnee au fost amânate sau anulate, românca participând la doar trei competiții după luna martie a anului 2020.
Toate au fost pe zgură, iar românca a câștigat două dintre ele. S-a impus la Praga, învingând-o în ultimul act pe belgianca Elise Mertens cu 6-2, 7-5, după ce anterior trecuse de slovena Polona Hercog cu 6-1, 1-6, 7-6 (3), cehoaica Barbora Krejcikova cu 3-6, 7-5, 6-2, poloneza Magdalena Frech cu 6-2, 6-0 și Irina Begu cu 7-6 (2), 6-3.
Ulterior, Simona a jucat la Roma, câștigând și trofeul pus în joc în capitala Italiei. A trecut de italianca Jasmine Paolini cu 6-3, 6-4 și ucraineanca Dayana Yastremska cu 7-5, 6-4, după care kazaha Yulia Putintseva s-a retras în sferturi când Halep avea 6-2, 2-0.
Românca a dat în semifinale peste buna ei prietenmă Garbine Muguruza, pe care a învins-o cu 6-3, 4-6, 6-4, iar în finală a beneficiat de alt abandon, al cehoaicei Karolina Poliskova, într-un moment în care românca avea 6-0, 2-1.
Ultimul turneu la care a jucat Simona în 2020 a fost în octombrie, la Roland Garros, pe care-l câștigase în 2018, după ce anterior jucase două finale. După trei victorii consistente, 6-4, 6-0 cu spaniola Sara Sorribes Tormo, 6-3, 6-4 cu Begu și 6-0, 6-1 cu americanca Amanda Anisimova, ea a dat în sferturi peste Iga Swiatek. A fost un meci scurt, poloneza impunându-se cu 6-1, 6-2. De altfel, ea avea să câștige trofeul, fără să cedeze nici măcar un singur set.
În prezent, Artemon Apostu-Efremov este antrenorul noii senzații din tenisul românesc, Anca Todoni (196 WTA), care în acest an a obținut victorii importante, la jucătoare ca Sorribes Tormo, Varvara Lepchenko sau Lucrezia Stefanini.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER