Un jurnalist american a explicat de ce nu poate Simona Halep să îl dea în judecată pe Patrick Mouratoglou pentru că a dopat-o cu Roxadustat.
TAS i-a redus pedeapsa Simonei Halep de la patru ani la nouă luni.
Jurnalistul american specializat pe tenis Jon Wertheim consideră că, deși ar fi normal ca și antrenorii să răspundă în cazul în care sportivii lor sunt testați pozitiv, acționarea în instanță a lui Patrick Muratoglou ar fi o eroare de logică din partea Simonei Halep. întrucât aceasta a dat în judecată firma ce a produs suplimentul sportiv care i-a cauzat suspendarea. Astfel, antrenorul francez ar putea să se absolve de vină motivând decizia că eticheta a fost greșită.
„(n.r. Ar avea Halep sorți de izbândă dacă l-ar acționa în instanță pe Partick Mouratoglu) Halep a dat deja în judecată firma care a fabricat suplimentul respectiv (n.r. – Quantum Nutrition). Nu știu ce răspundere are Patrick, dar sigur nu este bine pentru imaginea lui că el i-a dat acel supliment. Mai ales că a venit destul de târziu cu scuzele.
E cam greu să dai în judecată și manufacturierul și antrenorul. Ai avea o dublă neglijență acolo. Antrenorul ar putea să zică: «e clar că și tu crezi că produsul a avut o etichetă greșită, altfel nu i-ai fi dat în judecată. Dacă ei au avut o vină, cum pot avea și eu una?».
Legal, ar fi ciudat. Dar, pe de altă parte, sunt extrem de multe discuții în tenis legate de antrenorii care recomandă un supliment ce duce la o testare pozitivă (n.r. – la o substanță dopantă). Nu ar trebui să sufere și ei consecințe?”, a declarat Jon Wertheim, potrivit iamsport.
Conform aceleiași surse menționate, Simona Halep ar fi putut folosi „teoria dezvoltată a delegării”. Astfel, antrenorul francez ar fi fost incriminat pentru cazul de dopaj al româncei.
Jucătoarea de tenis ar putea motiva că l-a încredințat pe antrenorul său să verifice dacă alimentele, medicamentele și suplimentele pe care aceasta le consumă sunt în regulă. Totuși, Simona Halep ar trebui să dovedească că a controlat aleatoriu alimentele și suplimentele, pentru a testa dacă delegatul, respectiv antrenorul ei, îndeplinește treaba.
Sportiva din Constanța a acceptat invitația de a participa la turneul Open de la Miami, după ce aceasta a fost invitată de directorul competiției, James Blake.
Revenirea Simonei Halep în circuit a declanșat mai multe reacții virulente din partea altor tenismeni care au fost suspendați în cazuri asemănătoare cu ale româncei. Cea mai „vocală” sportivă a fost Tara Moore. Britanica consideră că WTA a favorizat revenirea Simonei Halep în tenis, iar majoritatea sportivilor nu au avut ocazia de a participa din nou la competiții.
„E bine că Simona Halep este capabilă să se pună pe picioare atât de repede. Păcat că nu se aplică același lucru pentru mine și pentru alți jucători care au fost exonerați și care nu se află în lumina reflectoarelor. WTA are nevoie de o regulă…
Dacă un jucător este găsit fără vină sau neglijență, ar trebui să i se acorde cel puțin o protecție. Nu am primit nici măcar un e-mail de bun venit sau măcar un scurt «iată abonamentul pentru restul anului pe care nu ai apucat să joci din cauză că ai fost acuzată pe nedrept», iar asta este descurajant”, a scris Tara Moore pe platforma X, fostul Twitter.
WTA a oferit precizări referitor la acuzațiile celei mai bune jucătoare de tenis la dublu a Marii Britanii. Potrivit forului, orice jucător care s-a aflat pe primul loc în clasamentul WTA, a câștigat Turneul Campionilor sau a cucerit un trofeu de Grand Slam poate accepta un număr nelimitat de wild-card-uri.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER