„Fabricanții procesează intenționat substanțe interzise în suplimentele nutritive!”, dezvăluie singurul expert român acreditat de circuitul feminin WTA să efectueze teste doping.
La 2.950 de kilometri, ProSport a găsit compania care produce suplimentele proteice pentru Simona Halep într-o afacere anuală de 11 miliarde de euro.
„Contaminările suplimentelor nu sunt întâmplătoare! Fabricantul de suplimente nutritive apelează la tertipul de a introduce substanțe care îmbunătățesc performanța sportivă pentru ca produsele lui să fie cumpărate!”, afirmă specialistul român, care dorește să își păstreze anonimatul.
El face aceste dezvăluiri în baza contractului de confidențialitate cu organismele mondiale din sport, lipsa de scrupule a marilor comercianți care își permit să angajeze biochimiști, biologi moleculari și celulari, medici, farmaciști și experți în științele sportului pentru a crea autentice laboratoare clandestine.
Avocații români și străini angajați de Simona Halep, precum și agenția delegată să identifice posibila contaminare a produselor ingerate de Simona la „US Open” au o nouă cale de atac pentru a justifica prezența cantității infime de „Roxadustat” în corpul ex-numărului 1 mondial la 29 august.
„Substanțele depistate și care conțineau Roxadustat au fost comandate de pe site-uri din China!”, este concluzia cercetătorilor care au identificat foarte rarele cazuri de dopaj cu medicamentul răspândit în ciclism și care este ierarhizat în categoria EPO (n.r. eritropoietină): anduranță, celule roșii, oxigenare rapidă, refacere după efort eficientă.
Fabio Taborre (Italia) și chilianul Carlos Oyarzun sunt primii doi sportivi suspendați după ce au fost testați pozitiv cu FG-4592 (Roxadustat): „Trebuie să dovedești în scris faptul că dorești să folosești substanța în scopuri de cercetare”, punctează specialistul în asistență tehnică.
Reprezentantul companiei care vinde produsul FG-4592 pretinde că „Roxadustat nu ar trebui obținut decât cu motive întemeiate, fundamentate de cercetări științifice (n.r. Roxadustat se administrează sub formă de pastilă, spre deosebire de alte substanțe, care sunt injectabile)”.
„Sumele halucinant de mari pe care jucătorii de tenis le câștigă fie și pentru un meci pierdut la un Grand Slam, unde încasează 70.000 de euro, îi fac să riște ca să găsească mijloace secrete prin care să obțină combinații medicamentoase interzise pentru îmbunătățirea performanțelor”, precizează ofițerul doping care a efectuat teste la marile turnee de tenis din România cu adnotarea că „Roxadustat” a fost adăugat pe lista interzisă a „Agenției Mondiale Anti-Doping” (n.r. WADA) înainte ca medicamentul să fie aprobat în China pentru uz medical la 17 decembrie 2017.
Halep a utilizat, asemenea lui Horia Tecău, Marius Copil, Andy Murray, echipei de ciclism Team SKY (de 6 ori câștigătoare a Turului Franței), loturilor de ciclism ale Statelor Unite ale Americii și Marii Britanii, trei produse de bază ale liderului mondial în nutriție sportivă Science in Sport (SiS): Energy, Rapid Recovery, plus un amestec unic de concentrat proteic din zer, cea mai mare inovație realizată în domeniu prin tehnologia de ultra-filtrare pentru proteine și aminoacizi cu catenă ramificată-BCAA.
Culmea, Patrick Mouratoglou colaborează cu o cu totul altă companie decât cea care fabrică suplimentele utilizate de Halep, într-un orășel a cărui echipa de fotbal a fost prima din Marea Britanie care a bătut pe Real la Madrid: academia de la Biot a antrenorului româncei folosește produse WELEDA, care se bazează pe principiile antroposofice/naturist-holostice, medicină alternativă inițiată în 1921 și prin care niciun ingredient nu se testează pe animale.
Și mai interesant este că marea companie elvețiană contractată de Mouratoglou, fondată de un filozof austriac și un medic ginecolog olandez, este cel mai mare concurent al primului sponsor avut în carieră de Halep, antrepriza DEESSE, fondată de prințul Dimitrie Sturdza, românul ajuns căpitan-nejucător al Elveției și care a calificat, pentru prima dată în istorie, naționala Țării Cantoanelor în finala Cupei Davis, pierdută cu Statele Unite ale Americii, la Fort Worth, în 1992.
„Pulberile energetice, gelurile izotonice, batoanele energizante, tabletele de hidratare nu au etichetate toate ingredientele, unele dintre ele fiind interzise. Cu intenție sau fără intenție, sunt introduse în acele suplimente nutritive”, explică singurul expert român delegat de toate organismele tenisului mondial să efectueze teste doping.
„Același produs poate fi găsit în diferite țări atât ca supliment alimentar cât și ca medicament și, de cele mai multe ori, este comercializat sub nume distinct”, dezvăluie specialistul român care se ocupă inclusiv de educarea sportivilor în privința utilizării produselor specifice sportului de elită.
„Exigența producției într-o fabrică este disproporționată între medicamente și suplimente. Alt gen de rigori facilitează riscul contaminării suplimentelor cu substanțe interzise și care nu sunt precizate pe prospect. Contaminările suplimentelor sunt pe steroizi anabolici, androgeni și stimulente”, indică cetățeanul român care i-a luat locul unei bulgăroaice acreditată să facă teste doping la turnee de tenis din România.
Pentru a reduce costurile, producătorii dezvoltă suplimente nutritive, băuturi de refacere, proteine, aminoacizi, electroliți sau vitamine în fabrici de medicamente unde contaminarea pe liniile de producție poate fi frecventă chiar și în configurări standardizate GMP (Good Manufacturing): mecanismele de control și cerințele încorporate în producția farmaceutică necesită uniformitate, siguranță și eficacitate documentate.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER