Rennae Stubbs (53 de ani), fostă antrenoare de tenis din Austrlia care s-a ocupat inclusiv de pregătirea Serenei Williams (42), a avut o recție ciudată pe rețelele de socializare atunci când a aflat că Patrick Mouratoglou (54) revine în circuitul WTA și va fi noul angajat la niponei Naomi Osaka (26 de ani – 76 WTA).
Este prima colaborare pe care Mouratoglou și-o asumă la nivelul tenisului feminin profesionist, după ce în urmă cu aproximativ doi ani i-a distrus cariera Simonei Halep (32 de ani – 1132 WTA).
Patrick Mouratoglou, antrenorul care i-a distrus cariera Simonei Halep în urmă cu aproximativ doi ani, va începe o colaborare cu japoneza Naomi Osaka, pe care intenționează să o readucă în lumina reflectoarelor.
În mod inevitabil, Simona Halep a fost și ea întrebată despre revenirea lui Mouratoglou în circuitul WTA, iar sportiva din România a avut o reacție diplomată și a transmis că prevede „o colaborare destul de bună” între francez și niponă. Trebuie amintit că, în cele din urmă, Patrick Mouratoglou și-a asumat întreaga vină pentru faptul că Simona Halep a fost depistată dopată, deoarece el i-a recomandat un supliment alimentar care s-a dovedit a fi contaminat cu o substanță interzisă.
Suntem în relații normale, nici bune, nici rele”, a mai spus Simona Halep, despre cel care i-a anulat șansa să evolueze în circuitul WTA timp de doi ani de zile.
Revenind la echipa pe care o vor face Mouratoglou și Osaka, o reacție interesantă a venit și din Australia. Rennae Stubbs, fostă antrenoare de tenis care s-a ocupat inclusiv de cariera Serenei Williams, asemenea lui Mouratoglou, s-a declarat surprinsă de alegerea japonezei. Naomi Osaka l-a demis pe Wim Fissette (44 de ani), care acceptase să revină alături de ea la începutul lui 2024, iar la scurt timp după l-a ales pe controversatul Patrick Mouratoglou:
Cântecul lui Taylor Swift „If I was a man” (n.r. – Dacă aș fi bărbat) tocmai mă lovește astăzi. Lumea antrenorilor de tenis e de tot râsul”, a scris Rennae Stubbs, pe pagina ei de X, fosta Twitter, fără a oferi și alte detalii.
Rennae Stubbs a fost antrenoarea Serenei Williams în anul 2022, pentru o scurtă perioadă de timp. Cele două au făcut echipă la US Open 2022. Din circuitul WTA, australianca a mai colaborat cu Karolina Pliskova, Samantha Stosur, Zhang Shuai și Eugenie Bouchard.
View this post on Instagram A post shared by Rennae Stubbs (@rennaestubbs)
A post shared by Rennae Stubbs (@rennaestubbs)
Naomi Osaka și Wim Fissette au început să colaboreze în anul 2019, iar antrenorul belgian a ajutat-o să câștige două din totalul de patru titluri de Grand Slam pe care le deține: US Open 2020 și Australian Open 2021.
Mai apoi, în 2022, Fissette a fost demis de Naomi Osaka, chiar înainte ca nipona să își ia o pauză nedeterminată de la tenis. Sportiva din Japonia a rămas însărcinată și a revenit în circuitul WTA abia în debutul lui 2024. Iar antrenorul pe care l-a coopotat în noul ei proiect a fost tot Wim Fissette. Însă, după câteva luni, în care nipona nu a fost mulțumită de rezultatele înregistrate, Osaka l-a demis din nou pe belgian.
Patru ani, două titluri de Grand Slam și o mulțime de amintiri. Mulțumesc Wim pentru că ai fost un antrenor grozav și o persoană și mai grozavă. Îți doresc toate cele bune”, a scris Naomi Osaka, pe Instagram.
Naomi Osaka a fost eliminată în turul 2 la US Open 2024, scor 3-6, (5)6-7 de Karolina Muchova (28 de ani – 51 WTA).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER