Darren Cahill și Virginia Ruzici sunt oamenii care au dus-o pe Simona Halep pe culmile tenisului mondial feminin, însă sportiva a renunțat la serviciile lor atunci când a ales să lucreze cu oamenii lui Patrick Mouratoglou.
Acum, Darren Cahill și Virginia Ruzici s-au reunit la o masă, ca doi vechi prieteni și parteneri în staff-ul Simonei Halep, și au depănat amintiri, ipostaza fiind postată pe antrenorul australian pe rețelele de socializare.
Darren Cahill-Virginia Ruzici, perechea de temut care a ridicat-o pe Simona Halep în vârful ierarhiei WTA, s-a refăcut la o cină, cel mai probabil la restaurantul lor favorit, L’Avenue din Paris, acolo unde fosta mare sportivă s-a stabilit de peste trei decenii. Cei doi păstrează o relație de mare prietenie și se întâlnesc ori de câte ori au ocazia.
Antrenorul sub bagheta căruia Simona Halep a dat cel mai bun randament în cariera sa nu a putut rata momnentul și a distribuit o fotografie pe rețelele sociale cu un mesaj sugestiv pentru campioana de la Roland Garros 1978: „Ar trebui să scrii o carte!”.
Simona Halep l-a ales pe Patrick Mouratoglou și renunțat la serviciile Virginiei Ruzici. Se întâmpla în anul 2022, cu doar câteva luni înainte să fie depistată pozitiv cu roxadustat la un control anti-doping.
Simona Halep și-a ales la acea vreme un staff în totalitate de la Academia Mouratoglou, iar decizia sa a născut numeroase controverse. Cu toate că a fost îndepărtată din echipă, Virginia Ruzici nu i-a purtat ranchiună sportivei și a susținut „până în pânzele albe” nevinovăția sportivei.
„O cunosc pe Simona de mult timp și am lucrat cu ea timp de 14 ani. În tot acest timp, nu numai că a fost o sportivă și o campioană incredibilă, ci și un model. Simona este o persoană de o sportivitate impecabilă, integră și onestă.
Sunt profund întristată de cele întâmplate și sunt convinsă că Simona nu ar fi făcut niciodată nimic pentru a obține un avantaj necuvenit. O susțin pe deplin pe Simona în lupta ei pentru adevăr și sunt alături de ea”, a scris Virginia Ruzici.
Felul în care se comporta față de cariera ei și cât de atentă era să nu cumva să ia ceva ilegal, să nu cumva să intre ceva ilegal în organism. Simona se asigura că verificăm de trei ori totul. Știu cât de important e și a fost pentru ea să fie curată. Nimic nu s-a schimbat. Știu că nu ar face nimic de acest fel în mod intenționat. O știu pe Simona și știu că nu ar face nimic greșit. Are toată susținerea mea și ea știe asta – Darren Cahill
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER