Frații Koveos se ascund după ce Simona Halep i-a acuzat oficial în cazul de dopaj și le va cere despăgubiri uriașe în proces! Ce se întâmplă la sediul firmei care i-ar fi distrus cariera sportivă româncei

Simona Halep a fost suspendată 4 ani pentru dopaj, iar sportiva din România în vârstă de 32 de ani s-a întors împotriva fraților Koveos, cei are dețin firma Quantum Nutrition.

Frații Koveos se ascund după ce Simona Halep i-a acuzat oficial în cazul de dopaj și le va cere despăgubiri uriașe în proces! Ce se întâmplă la sediul firmei care i-ar fi distrus cariera sportivă româncei

Simona Halep i-a acuzat oficial pe frații Koveos că i-au vândut suplimente contaminate, iar astfel ea a ajuns să fie suspendată patru ani pentru dopaj după ce a picat testul la US Open 2022.

Mai mult, sportiva are de gând să le ceară patronilor firmei Quantum Nutrition despăgubiri de ordinul milioanelor de euro. După ce au aflat ce plan are românca, frații John și Konstantino Kostas Koveos au dispărut complet.

După scandalul în care au fost implicați și după atacurile lansate la adresa Simonei Halep, frații Kovevos au tras toate obloanele la firma Quantum Nutrition, anunță GSP. Pe ușa principală apare o foaie A4 pe care scrie „No trespassing” (n.r. Acces interzis). Se pare că John și Konstantino Kostas Koveos au decis să transmită acest mesaj deoarece orice acțiune de acces pe o proprietate privată care afișează acest semn constituie o infracțiune, conform legii canadiene.

Proprietarul firmei de la care a luat Simona Halep suplimentul contaminat a distrus-o pe româncă

„Ați văzut dosarul de la tribunal. Ați văzut acolo că nu sunt alte lucruri privind compania noastră. Orice altceva în afară de ceea ce este în dosar sunt păreri.

Dacă ITIA a luat o decizie finală înseamnă că aia e decizia finală. Nu există dubii! Dacă ne-am apuca să contestăm deciziile ITIA vă puteți imagina ce s-ar întâmpla cu toate celelalte cazuri de dopaj din istorie? Ar exploda toate.

Practic, ajungem să punem la îndoială credibilitatea ITIA. Dacă fiecare s-ar testa în propriul laborator privat ajungi să obții rezultatul pe care ți-l dorești, nu?!” a declarat Konstantino Kostas Koevos, conform sursei citate mai sus.

  • Simona Halep a fost suspendată provizoriu în octombrie 2022 după ce a picat testul antidoping efectuat la US Open 2022, iar sportiva a aflat în urmă cu aproape o lună că nu va ma juca până pe 6 octombrie 2026.
  • 10 milioane de euro este suma pe care Simona Halep are de gând să o solicite companiei deținute de frații Koevos.
Publicat: 29 09. 2023, 13:36