Halep, cifre extraordinare în victoria clară cu Brady! Simona a avut doar 8 erori neforțate și e lăudată de WTA: „A jucat sublim!”

Mesaj superb, acompaniat de un zâmbet al Simonei Halep

Simona Halep este aproape să câștige turneul de la Dubai! Jucătoarea noastră e lăudată de toată lumea după victoria superbă cu Jennifer Brady, iar cei de la WTA au scos în evidență cifrele excelente pe care le-a avut Simona în victoria din semifinale, scor 6-2, 6-0.

Fostul lider mondial s-a impus în doar 62 de minute și a comis doa 8 erori neforțate, diferența dintre Halep și Brady fiind una evidentă.

„Numărul 2 mondial a jucat sublim, câştigând multe puncte pe primul serviciu şi având de combătut doar două şanse de break, pe care le-a salvat cu aplomb.
În confruntarea cu Brady, Halep a avut 16 lovituri câştigătoare faţă de doar 8 erori neforţate, în timp ce Brady, care a eliminat 3 jucătoare din top 20 până în penultimul act, a comis 14 greşeli neforţate”, scrie site-ul WTA, după victoria Simonei, de vineri.

Adversara din finală, cea mai în formă jucătoare din circuitul WTA

În finala de la Dubai, Simona Halep, care a fost lăudată și de Cristian Tudor Popescu, o va întâlni pe Elena Rybakina. Partida se va juca sâmbătă, de la ora 17:00.

Deşi suntem doar în luna februarie, Elena Rybakina a jucat deja nu mai puţin de patru finale în circuitul WTA în 2020, așa că misiunea Simonei Halep, care e cu gândul și la Doha, nu se anunță una ușoară.

Sportiva din Kazahstan e în formă maximă, după ce a ajuns în ultimul act la toate turneele pe care le-a disputat, așa că Simona are de ce să se teamă: Rybakina se poate lăuda cu un serviciu foarte puternic şi un joc bazat pe ofensivă. În acest an, Rybakina a strâns deja 19 victorii.

La Dubai, Rybakina a obținut victorii mari, după ce le-a învins pe Sofia Kenin, câştigătoarea Australian Open 2020, Katerina Siniakova, Karolina Pliskova, favorita doi a competiţiei, şi Petra Martic.

20 de ani are Elena Rybakina

Publicat: 21 02. 2020, 20:54
Actualizat: 21 02. 2020, 20:55