Imagine dură cu Simona Halep, întinsă pe jos

Foto: Sport Pictures
Vezi galeria foto - 4 poze

Imaginea zilei vine din tenis și ne-o prezintă pe Simona Halep, întinsă pe jos, cel mai probabil epuizată fizic după un nou antrenament prin care vrea să revină la forma de altădată.

Simona Halep s-a întors săptămâna trecută pe terenul de tenis, după cinci luni de pauză, la Hong Kong 125 WTA, însă problemele fizice ale sportivei s-au observat cât se poate de clar.

Imagine dură cu Simona Halep, întinsă pe jos, după un antrenament epuizant

Simona Halep trage tare la antrenamente ca să-și pună la punct pregătirea fizică, conform unei fotografii postată pe contul său de Instagram. Fostul lider mondial a suferit din plin la acest capitol la Hong Kong 125 WTA, competiție unde a participat la începutul săptămânii trecute, ajungând până în turul 2.

Încă din primul meci, cu Arina Rodionova, sportiva noastră a tras de ea să încheie acest duel. După jumătatea disputei, românca se resimțea din plin. A dus cu chiu cu vai meciul la capat, câștigând pe final. La al doilea meci, cu Anna Blinkova, n-a avut însă nici o șansă.

Rusoaica, mult superioară adversarei din primul duel, a controlat meciul de la un capăt la altul și, profitând de pregătirea fizică precară a Simonei, s-a impus fără probleme.

„Revenirile nu sunt niciodată ușoare. Mulțumesc Hong Kong-ului pentru primirea călduroasă!”, a fost mesajul pe care l-a publicat Simona Halep pe rețelele de socializare după înfrângerea cu Blinkova.

Peste trei săptămâni, sportiva noastră va reveni la Hong Kong pentru turneul Hong Kong Tennis Open 250 WTA.

Semnal de alarmă. „Rar a reușit să intre în ritm”

Jurnaliștii englezi de la Tennis365.com au analizat eșecul Simonei Halep de la Hong Kong și titrat că eliminarea fără dubii din fața Annei Blinkova ar trebui să reprezinte un semnal de alarmă pentru sportiva din România.

„Se preconizează că Simona Halep va urca 251 de locuri, până pe poziția 879 WTA. Este un pas semnificativ în încercarea sportivei de a reveni în elita tenisului. Totuși, a primit un avertisment dur cu privire la cât de dificilă ar putea fi revenirea ei în circuit, în meciul din turul doi de la Hong Kong.

Halep rar a reușit să intre în ritmul meciului împotriva favoritei numărul șapte, Anna Blinkova, iar rusoaica s-a impus lejer cu 6-2, 6-1 în fața fostului număr 1 mondial.

Jucătoarea din România va reveni în acțiune mai târziu în această lună, tot la Hong Kong, după ce a primit un wildcard pentru a participa la evenimentul WTA 250, desfășurat în aceeași locație”, a scris sursa menționată mai sus.

 

 

Publicat: 10 10. 2024, 13:06