Simona Halep continuă să fie la un nivel fizic scăzut după ce a jucat la World Tennis League, turneu demonstrativ desfășurat în Abu Dhabi, și a fost învinsă atât în proba de simplu, cât și în cea de dublu.
Fostul număr unu mondial din ierarhia feminină a evoluat în pereche cu Jasmine Paolini și au pierdut în fața cuplului Elena Rybakina-Carolina Garcia, iar apoi a cedat în fața Rybakinei la simplu.
Simona Halep continuă să fie la un nivel fizic scăzut, iar asta s-a văzut la World Tennis League, turneu demonstrativ desfășurat în Abu Dhabi, acolo unde a fost învinsă atât în proba de simplu, cât și în cea de dublu.
Fostul număr unu mondial din ierarhia feminină a făcut pereche cu Jasmine Paolini, cele două cedând în fața cuplului Elena Rybakina-Carolina Garcia, scor 7-6 (5), pentru ca mai românca să piardă și în fața Rybakinei cu 4-6.
Vineri, Kites s-a duelat cu Falcons, iar sportiva noastră a fost desemnată să joace primele două meciuri ale disputei. În ciuda faptului că în ultimele luni a tras tare să „topească” decalajul fizic față de adversarele sale din circuitul WTA, Simo nu-și găsește cadența și pierde în continuare meciurile.
După cele două dispute a urmat proba de dublu mixt între Jasmine Paolini/Nick Kyrgios și Caroline Garcia/Denis Shapovalov, câștigată de primii cu 7-5, iar scorul la general a devenit 18-17 pentru Falcons. În ultimul meci al zilei, Nick Kyrgios a pierdut în fața lui Andrey Rublev cu 6-4, iar Falcons a câștigat duelul cu Kites cu 24-21.
În ultima zi din prima fază a turneului demonstrativ de la Abu Dhabi, Kites se va duela cu Hawks (Arina Sabalenka, Mirra Andreeva, Sumit Nagal, Jordan Thompson), iar Falcons va da piept cu Eagles.
Românca a primit două wild carduri, unul în Noua Zeelandă, la WTA Auckland Open (desfășurat în perioada 30 decembrie – 5 ianuarie), competiţie cu premii totale în valoare de 275.000 de dolari, și un altul la Melbourne, la Australian Open. Turneul de Mare Șlem debutează pe 12 ianuarie, însă Halep va fi nevoită să intre în luptă pe 6 sau 7 ianuarie, în calificări.
„Gândul revenirii în Australia după trei ani mă bucură foarte mult şi sunt foarte recunoscătoare turneului pentru această oportunitate. Am muncit din greu pentru a mă pregăti pentru sezonul 2025.
Australian Open mi-a adus unele dintre cele mai frumoase momente ale carierei, aşa că abia aştept să revin la Melbourne şi să joc în faţa fanilor australieni”, a declarat Halep pentru site-ul turneului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER