Jurnaliștii americani au taxat eșecul dureros al Simonei Halep din partida de dublu de la turneul demonstrativ World Tennis League, turneu ce a avut loc la Abu Dhabi. În cadrul meciului de dublu, Simona a avut-o ca parteneră de joc pe italianca Jasmine Paolini și cele două le-au avut ca adversare pe Aryna Sabalenka și Mira Andreevna.
După primele 21 de minute ale meciului, perechea dintre Sabalenka și Andreevna conducea cu 6-1 în primul și singurul set deoarece turneul s-a jucat cu reguli speciale, iar meciurile se jucau doar într-un singur set. Halep și Paolini au încercat să reducă din handicap, dar fără succes, iar meciul s-a terminat cu victoria perechii formate din liderul mondial și rusoaica în vârstă de 17 ani.
Jurnaliștii americani au scris despre meciul Simonei Halep de la Abu Dhabi și au taxat forma slabă pe care a avut-o fostul lider mondial în meciul de dublu împotriva perechii formate din actualul lider mondial WTA, Aryna Sabalenka și Mira Andreevna, în vârstă de doar 17 ani. Presa americană a scos în evidență jocul slab al perechii româno-italiene și că partida a mers doar într-un singur sens, al cel al Arynei Sabalenka și Mirei Andreevna.
„Începutul meciului a fost o luptă într-o singură direcție, bielorusa și rusoaica au câștigat cu ușurință break după break pentru a deschide un avantaj confortabil de 4-0. Cu un dublu break, românca și italianca au reușit să câștige prima șansă de punct de break printr-un punct decisiv și să îl pună pe tabelă. Dar apoi, Halep și Paolini au ratat două puncte în jocul următor, când Sabalenka și Andreeva conduceau cu 5-1 și au deschis din nou un avantaj de dublu break. Și cu șansa de a servi pentru meci, numărul 1 mondial și tânăra de 17 ani nu au ratat șansa de a încheia meciul.”, au scris jurnaliștii americani despre Simona Halep și Jasmine Paolini.
Anul 2024 nu a fost nici acesta de cel mai bun augur pentru Simona Halep. Românca nu a putut evolua foarte mult din cauza unei accidentări la genunchi, iar în 2023 s-a luptat la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) pentru a i se reduce suspendarea inițială de patru ani dată de ITIA.
TAS i-a dat dreptate lui Halep și i-a redus suspendarea de la patru ani la nouă luni. Cum Simona era suspendată din luna octombrie a anului 2022, iar TAS a venit cu verdictul la începutul lunii martie și astfel Halep a putut să revină deja pe teren. Primul meci de după suspendare a fost cel împotriva ibericei Paola Badosa, terminat cu înfrângerea româncei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER