Simona Halep revine, în sfârșit, în circuitul feminin de tenis la turneul WTA 125 de la Hong Kong, competiție ce se va disputa pe hard în perioada 30 septembrie – 6 octombrie.
Lista posibilelor adversare a fost făcută public, iar printre ele se numără Magda Linette, Emma Răducanu, Marie Bouzkova, Danielle Collins sau Sofia Kenin.
Fostul lider al ierarhiei mondiale a primit un wild-card din partea organizatorilor de la Hong Kong, iar acum poate revenit într-un final în circuitul feminin. Simona s-a reîntors oficial încă din primăvară după suspendarea pentru dopaj, dar din cauza accidentărilor a prins doar două meciuri, iar într-unul dintre ele a abandonat.
Acum, ea și-a aflat eventualele oponente la competiția asiatică. Pe tabloul principal sunt 32 de jucătoare, dar nu este decis în acest moment care vor fi și capii de serie. Pe site-ul turneului, organizatorii anunțat prezența certă a unor sportive ca Danielle Collins (SUA/9 WTA), Leylah Fernandez (Canada/26 WTA), Katie Boulter (Anglia/33 WTA), Lulu Sun (Noua Zeelenadă/38 WTA), Yue Yuan (China/39 WTA), Xin Yu Wang (China/53 WTA), Emma Răducanu (Anglia/56 WTA), Xi Yu Wang (China/97 WTA), plus două jucătoare locale Eudice Chong (343 WTA) și Cody Wong (450 WTA), scrie fanatik.ro.
Pe lista anunțată de oficialii de la Hong Kong se numără și alte două jucătoare din România. Jaqueline Cristian și Ana Bogdan sunt și ele înscrise la competiția asiatică de categorie 125 WTA. Cele trei sportive din România se vor reuni cel mai probabil în luna noiembrie la echipa de „Billie Jean King” la turneul final de la Malaga.
Site-urile de specialitate au anunțat și alte jucătoare înscrise la turneul WTA 125 de la Hong Kong:
Magda Linette (Polonia/42 WTA)
Marie Bouzkova (Cehia/45)
Elina Avanesyan (Armenia/51),
Sofia Kenin (SUA/54)
Clara Burel (Franța/56)
Katie Volynets (SUA/57)
McCartney Kessler (SUA/63)
Varvara Gracheva (Franța/66)
Clara Tauson (Danemarca/67)
Jaqueline Cristian (România/69)
Greet Minnen (Belgia/70)
Viktorija Golubic (Elveția/73)
Erika Andreeva (Rusia/75)
Lucia Bronzetti (Italia/76)
Bernarda Pera (SUA/79)
Anna Blinkova (Rusia/81)
Camila Osorio (Columbia/82)
Anna Bondar (Ungaria/84)
Anna Karolina Schmiedlova (Slovacia/87)
Mayar Sherif (Egipt/89)
Saisai Zheng (China/89)
Martina Trevisan (Italia/90)
Ana Bogdan (România/91)
Qiang Wang (China/94)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER