Poate câștiga Simona Halep titlul olimpic? Reacția lui Ion Țiriac: ”Simona Halep e un fenomen”

Prezent vineri la Iași, unde a anunțat organizarea unui turneu internațional în luna mai, președintele Federației Române de Tenis, Ion Țiriac, a declarat că Simona Halep este un fenomen și este capabilă să câștige o medalie olimpică la Tokyo.

Poate câștiga Simona Halep titlul olimpic? Reacția lui Ion Țiriac

Simona Halep poate să câștige orice turneu și poate să piardă în primul tur la fel de bine. Ați văzut la Dubai… are o problemă zdravănă la piciorul stâng. Trebuie să steau o lună. Ea cu piciorul ăla a câștigat turneul și ați văzut în ce hal a ajuns să lupte până la sfârșit. Asta e Simona Halep! Dacă eu aș avea 10 fete cum au chinezii în primele 100, aș fi împăratul lumii. Ea este un fenomen. Și poate face multe lucruri extraordinare, între acestea și o medalie la olimpică. Nu știu ce este în urma Simonei Halep, dar la tenis, dacă cineva vrea să fie în primii 10 din lume, la 15-16 ani trebuie să bată la ușa primelor 100 de locuri”, a declarat Ion Țiriac.

Fostul mare tenisman a mai spus că România nu va mai avea sport dacă nu se va investi masiv.

”Nu am semănat nimic, nu avem de unde să culegem. Asta încerc eu să fac și asta s-a încercat cu cele 1000 de grădinițe care erau primordiale. Uitați-vă la patinoarul de la București. A rămas o cameră acolo și Nadia Comăneci a spus că vrea să facă gimnastică acolo, cu niște copii.

Are câteva sute de copii în camera aceea. Una dintre fetițe încă are pamperși și merge pe bârnă. La vârsta asta se începe. Că din 10 rămâne unul, e senzațional. Alți zece vin la loc. Dar hai să semănăm noi câte un ghiocel. Unul aici, unul la Cluj. Altfel, după Simona Halep vine Sahara”, a mai spus Țiriac.

 

 

 

 

Publicat: 28 02. 2020, 19:22