Presa din Spania anunță ce se întâmplă cu Simona Halep, după ce s-a retras de la Madrid! Ibericii au aflat care e scopul româncei
Simona Halep s-a retras de la turneul de la Madrid, cu doar o zi înainte de tragerea la sorți a meciurilor de pe tabloul principal al competiției din capitala Spaniei.
Presa iberică anunță ce se întâmplă cu fostul lider mondial după ce a spus pas turneului Mutua Madrid Open și dezvăluie care este acum obiectivul sportivei noastre.
Presa din Spania anunță ce se întâmplă cu Simona Halep, după ce s-a retras de la Madrid Open! Ibericii au aflat care este acum obectivul româncei
Simona Halep (32 de ani, 1.146 WTA) primise un wild card din partea organizatorilor turneului de la Madrid, însă a fost nevoită să se retragă după ce a acuzat o problemă medicală, aceeași din cauza căreia a spus pas și participării la competiția de la Oeiras (Portugalia). Și nu este vorba despre accidentarea la umăr pe care a acuzat-o după meciul revenirii de la Miami Open, dar nici despre probleme de ordin fizic.
Jurnaliștii spanioli de la Marca nu au trecut cu vederea peste retragerea Simonei de la Madrid și au dezvăluit care este targetul principal al româncei în momentul de față.
”Simona Halep, locul 1.146 în clasamentul WTA, 32 de ani, primise una dintre invitații pe tabloul principal al Mutua Madrid Open, competiție a cărei tragere la sorți este duminică.
Românca a suferit o problemă la genunchi înainte de a călători la Oeiras, în urmă cu două săptămâni. Încă nu și-a revenit și a fost nevoită să se retragă de la turneul pe care l-a câștigat în două rânduri.
Absența Simonei Halep lasă liber unul dintre wild card-uri. Scopul jucătoarei din Constanța este acum să fie pregătită pentru Roland Garros”, au notat ziariștii de la Marca.