În ciuda accidentării care o ține departe de terenul de tenis în această perioadă, Simona Halep așteaptă cu nerăbdare să vadă dacă va primi sau nu un wildcard la turneul de Mare Șlem de la Wimbledon.
Presa britanică a aflat cine va lua decizia finală în cazul acordării sau nu a unei invitații pentru sportiva noastră la Wimbledon și au dat un verdict clar în această privință.
Simona Halep este liberă să primească un wild-card ca orice altă jucătoare, conform oficialilor de la Wimbledon, după scandalul de dopaj în care a fost implicată fără voia ei. Interdicția i-a fost redusă, însă fostul lider mondial din tenisul feminin susține că nu trebuie tratată ca alți sportivi care s-au dopat.
La Wimbledon regulile sunt foarte stricte, în ciuda faptului că Simona Halep a fost campioană la acest turneu de Mare Șlem. Drept dovadă, în trecut, nici Mariei Șarapova, și ea aflată într-o situație similară cu a româncei, nu i-a fost permisă participarea la această competiție, chiar dacă era un nume uriaș în tenis.
Simona a suferit o accidentare de la întoarcerea sa în tenis, așa că nu se știe dacă va juca sau nu la Wimbledon. Dar nu există o astfel de interdicție de a obține wildcard-uri pentru cei reveniți în circuit după suspendări de dopaj.
Totuși, conform jurnaliștilor britanici, în privința sportivilor respectivi, un comitet îi va analiza foarte atent, așa că, deși nu este în regulament, deci implicit nu este o obligație din partea oficialilor competiției, jucătorii precum Halep ar putea fi refuzați, în ciuda faptului că ea a triumfat la acest turneu și a mai disputat alte două semifinale, scrie tennisuptodate.com.
„Evident că este o întrebare ipotetică”, a declarat directorul executiv de la Wimbledon, Sally Bolton, când a fost întrebată despre o eventuală solicitare de wildcard a Simonei Halep.
„Comitetul nostru de wildcard se întrunește și ia acele decizii, dar ei încă nu s-au întâlnit. Vor face un anunț despre acordarea de wildcard-uri pe 19 iunie, așa că nu aș dori să influențez comitetul”, a mai spus oficialul turneului.
Președintele de la Wimbledon, Deborah Jevans, a adăugat: „Odata ce un jucător a executat o sancțiune pentru dopaj, el este liber apoi să concureze în circuit și, ca atare, comitetul de wildcard va lua în considerare acest lucru, dar și performanța respectivilor sportivi, atunci când vor lua deciziile finale. Dar, după cum a spus și Sally, comitetul se va întruni și va lua această decizie”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER