Prietena Simonei Halep, care se luptă cu cancerul, este o adevărată inspirație și pentru alte jucătoare de top! Victoria Azarenka o laudă: „O apreciez enorm! Mereu se interesează de mine”
Victoria Azarenka a învins-o pe Yulia Putintseva în sferturile de finală de la Miami Open și a reușit să se califice în runda următoare. În semifinalele competiției, jucătoarea din Belarus se va duela cu Elena Rybakina.
Azarenka a avut o reacție incredibilă când a fost întrebată de prietena Simonei Halep care se luptă cu cancerul.
Prietena Simonei Halep, care se luptă cu cancerul, este o adevărată inspirație și pentru alte jucătoare de top! Victoria Azarenka o laudă: „O apreciez enorm! Mereu se interesează de mine”
Chris Evert, prietena Simonei Halep, duce o luptă grea cu cancerul. Victoria Azarenka a mărturisit că o apreciază enorm pe jucătoarea născută în Statele Unite și a spus că mereu se interesează de ea.
„Chrissie este o prietenă dragă, cu siguranță. O apreciez. După cum ai spus, este o legendă incredibilă a sportului nostru. Ce a făcut pentru tenisul feminin este de netăgăduit. Simt că nu neapărat vorbim atât de mult despre tenis. O apreciez foarte mult ca persoană.
Ea a trecut prin momente dificile în ultimii câțiva ani. Cu siguranță doar încercând să o susțin în acest fel. Dar ea mă urmărește mereu, dorindu-mi mereu tot ce este mai bun. Crede cu tărie în mine”, a spus Victoria Azarenka.
Chris Evert, reacție incredibilă în legătură cu diagnosticul său
Deși diagnosticul este unul tragic, Chris Evert a spus că este recunoscătoare că doctorii au găsit la timp celulele canceroase pentru a acționa în timp util.
„Deşi este un diagnostic pe care nu am vrut niciodată să îl aud, mă simt încă o dată norocoasă că a fost depistat la timp. Pe baza unei tomografii cu emisie de pozitroni, săptămâna trecută am fost supusă unei alte operaţii robotice.
Medicii au găsit celule canceroase în aceeaşi zonă pelviană. Toate celulele au fost îndepărtate”, spunea Evert în ultimele zile ale anului trecut.