Simona Halep face orice pentru a reveni în topul mondial WTA, iar pentru asta trage tare, departe de țară, ca să revină la forma fizică senzațională pe care o etala odinioară.
Fostul lider al ierarhiei feminine nu se uită la bani și a ales să meargă în Emiratele Arabe Unite, la academia de tenis numărul 1 din zonă, acolo unde prețurile pentru ședințele de pregătire sunt unele extrem de piperate.
„Simo” face eforturi pentru a reveni la forma fizică de dinaintea suspendării pentru dopaj. Reîntoarsă de curând în meciurile oficiale la Hong Kong 125 WTA, sportiva noastră a păcătuit la tonusul fizic în cele două meciuri disputate la competiția asiatică.
În primul meci, cu Arina Rodionova, sportiva noastră a tras efectiv de ea să termine meciul. Încă de la jumătatea duelului, Simona părea epuizată fizic după aproape fiecare punct mai lung disputat. A forțat pe final și s-a impus în trei seturi, dar în al doilea meci, cu rusoaica Anna Blinkova, nu a avut nicio șansă, adversara, de un nivel superior celei întâlnite în turul 1, fiind la controlul disputei de la un capăt la celălalt.
Astfel, Simona s-a deplasat în această perioadă la Dubai, acolo unde a ales cea mai modernă locație de tenis din zonă. CFTennisAcademy din Emiratele Arabe Unite a primit-o cu un soare arzător pe sportiva noastră. De fapt, a reprimit-o, pentru că Simona a fost în urmă cu un an tot aici, atunci când era suspendată și își menținea tonusul muscular în parametri cât de cât ok. Sportiva deține un apartament de lux în Dubai și vine ori de câte ori are nevoie de relaxare sau de antrenemente la temperaturi de vară.
Dovadă că Simona Halep face orice să revină în topul mondial este că nu se uită la bani atunci când și-a propus să facă rezultate bune în perioada următoare și să urce rapid în clasamentul WTA. Academia de tenis din Emiratele Arabe Unite practică prețuri pe măsură, dar asta nu contează pentru jucătoarea noastră de tenis. De exemplu, o ședință de pregătire de o oră la CFTennisAcademy din Dubai este taxată cu 100 de euro, 5 ședințe cu 400 de euro, iar 10 ședințe cu 800 de euro, conform cftennisacademy.com.
Ion Țiriac a urmărit revenirea Simonei în meciurile oficiale, iar magnatul este convins că sportivei îi va aproape imposibil să mai atingă nivelul arătat înaintea suspendării, iar pentru asta a venit cu exemplul lui Guillermo Vilas, fostul său elev.
„Eu nu pot să spun direct din experiența mea. După 59 de partide din luna mai până în luna decembrie câștigate, toate turneele câștigate, inclusiv French Open și US Open, un singur meci pierdut de Vilas la Wimbledon în 1977 și a luat două luni de vacanță.
Mai și înota, mai și fugea în acest timp, dar i-a trebuit un an și ceva ca să îl aduc măcar aproape de nivelul la care a fost. Era destul de în vârstă, avea 30 și ceva de ani. După părerea mea, îți trebuiesc cel puțin 50 de meciuri, cu calificări, cu tot, ca să recapeți forma. Simona, dacă asta își dorește, asta să facă”, a declarat Ion Țiriac.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER