Simona Halep a făcut primii bani din tenis după revenirea în circuit. Constănțeanca s-a impus în runda inaugurală a turneului de la Hong Kong și va primi o sumă de bani pentru victoria cu Rodionova.
Reamintim că fostul lider WTA a revenit pe teren după ce o accidentare la genunchi a ținut-o pe tușă pentru o perioadă lungă de timp.
Simona Halep a obținut prima victorie de la revenirea în circuit și a reușit să o învingă pe Arina Rodionova, sportivă care ocupă locul 114 WTA, în runda inaugurală a turneului de la Hong Kong. În urma acestui succes, sportiva din România și-a asigurat un cec în valoare de 2.000 de dolari și 15 puncte WTA.
Revenită pe teren după ce o accidentare la genunchi a ținut-o în afara competiției pentru o perioade de aproape 5 luni, Simona Halep a câștigat destul de ușor primul set al meciului, 6-2. Constănțeanca s-a văzut condusă cu 1-4 în actul secund, a reușit să revină la 4-4, însă a pierdut în cele din urmă cu 4-6. În setul decisiv s-a descurcat mult mai bine și a câștigat cu 6-4.
Aceasta a fost prima victorie a Simonei după mai mult de doi ani, respectiv 777 de zile. Ultima dată câștigase pe data 17 august 2022, în primul tur de la Cincinnati, în fața Anastasiei Potapova, scor 6-4, 3-6, 6-3.
Aventura Simonei Halep la turneul din Hong Kong nu se oprește aici. În turul al doilea, românca va da piept cu o adversară mai bine clasată. Este vorba despre Anna Blinkova, sportivă în vârstă de 26 de ani, care în acest moment ocupă poziția 78 în clasamentul WTA și care este a șaptea favorită a competiției. De menționat este faptul că cele două jucătoare nu s-au mai întâlnit niciodată în circuitul WTA.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER