Simona Halep a primit încă o veste importantă. Cale liberă spre un rezultat mare
Jucătoarea română de tenis Simona Halep are cale liberă spre un rezultat mare, după ce a primit încă o veste importantă.
Dubla câștigătoare de turnee de Mare Șlem va juca la turneul WTA de categorie 250 de la Hong Kong, unde vor absenta Naomi Osaka și Emma Răducanu.
Ce veste a primit Simona Halep și cum i se deschide drumul spre un rezultat mare
Între 28 octombrie și 2 noiembrie are loc turneul WTA 250 Hong Kong, la care Simona Halep a primit wildcard. Deși erau anunțate la startul competiției, jucătoarea britanică Emma Răducanu și cea japoneză Naomi Osaka au transmis că nu vor juca. În ambele cazuri este vorba despre probleme medicale.
Răducanu s-a accidentat în meciul cu Daria Kasatkina din sferturile de finală de la Seul. Ea a suferit o entorsă la genunchi și a absentat la următoarele cinci turnee care au avut loc.
„Vindecarea și recuperarea piciorului meu progresează bine. Am nevoie de puţin mai mult timp înainte de a fi în formă. Sper să mă pot întoarce şi să joc acest turneu în viitor”, a scris Emma Răducanu pe X.
În schimb, la turneul din Hong Kong vor juca, printre altele, Diana Shnaider (16 WTA), Magdalena Frech (24 WTA), Katie Boulter (33 WTA), Dayana Yastremska (34 WTA), Leylah Fernandez (35 WTA) sau Anastasia Potapova (37 WTA).
Naomi Osaka are un disc umflat din spate şi ruptură la muşchii abdominali
În ceea ce o privește pe Naomi Osaka, situația este mult mai gravă. Aceasta absentează nu doar la competiția din Hong Ko0ng, ci și la turneul final al Billie Jean King Cup, care va avea loc luna viitoare. În primul tur, Japonia întâlnește România, iar învingătoarea va juca în continuare cu Italia.
„Am crezut că mi-am luxat spatele, dar am făcut un RMN la Beijing. Au spus că mi-am umflat un disc din spate şi că mi-am rupt şi muşchii abdominali. M-am antrenat în Los Angeles pentru a juca aici.
Am făcut un alt RMN şi a spus că încă mai am rupturi. Am jucat atât de multe turnee în acest an, aşa că a fost cea mai grea decizie să nu joc acest turneu şi nici la să nu joc Billie Jean King Cup”, a declarat ea.
Japoneza s-a impus la Australian Open și US Open de două ori, în 2019 și 2021, respectiv, în 2018 și 2020. Cea mai bună performanță din acest an o reprrzintă calificarea în sferturi la Doha și Hertogenbosch.
Premiiile totale la turneul din Hong Kong sunt în valoare de 267.082 de dolari americani. Învingătoarea va intra în posesia unui cec de 35.250 de dolari. Prezența în primul tur la competiția WTA 250 din Asia este recompensată cu 7.095 de dolari.