Simona Halep a vrut neapărat să îi transmită acest mesaj public milionarului Ion Țiriac, după ce ea a dat premiul câştigătoarei trofeului magnatului
Jucătoarea română de tenis Simona Halep a vrut neapărat să îi transmită un mesaj public milionarului Ion Țiriac.
Simona Halep i-a dat trofeul lui Miriam Bulgaru, învingătoarea de la Țiriac Foundation Trophy, după care i-a transmis un mesaj lui Ion Țiriac.
Ce mesaj i-a transmis Simona Halep lui Ion Țiriac, după ce a dat premiul câştigătoarei trofeului magnatului
S-a încheiat ediția a treia a turneului Țiriac Foundation trophy. Învingătoarea din acest an este jucătoarea română Miriam Bulgaru (202 WTA), care a învins-o pe Kathinka von Deichmann (Liechtenstein, 198 WTA), cu 6-3, 1-6, 6-4.
Cea care i-a acrodat trofeul învingătoarei a fost Simona Halep, cea mai valoroasă jucătoare română de tenis din istorie, care a făcut oficiile alături de Nadia Comăneci.
„Este o postură frumoasă, mă bucur că am acordat un trofeu pentru prima dată în România. A fost și mai plăcut pentru că a câștigat o româncă. Vreau să o felicit din suflet, nu este ușor să joci acasă, dar este frumos. Iei energie de la public, de la oamenii dragi.
Sper să prindă curaj, să câștige finale. Este o inițiativă foarte bună, felicit acest lucru, Fundația Țiriac și pe domnul Țiriac. Ajută foarte mult tenisul feminin și sportul românesc. Sper, cum a făcut până acum, să facă și mai multe turnee”, a transmis Halep.
Halep va juca la turneul de la Hong Kong, unde a primit wildcard
În această perioadă, Simona Halep se pregătește să revină în circuitul WTA, după ce nu a mai fost pe teren de la jumătatea lunii mai.
Dubla câștigătoare de turnee de Mare Șlem anunța recent că speră să joace la turneul de la Hong Kong, dar totul depinde de modul în care evoluează recuperarea la genunchi.
Iar organizatorii i-au respectat dorința. Românca a primit un wildcard pentru competiția care va avea loc între 28 octombrie și 3 noiembrie.
„E greu să spun acum când voi juca, pentru că încă sunt în recuperare cu genunchiul. Plănuiesc ca la final de octombrie să merg să joc un turneu în Hong Kong.
Mi-aș dori tare mult, pentru că mi-e dor, simt lipsa competiției și sper să fiu sănătoasă și aptă să joc. Ăsta este planul acum”, spunea ea, la conferința de presă prilejiotă de tragerea la sorți a tabloului de simplu de la Țiriac Foundation Trophy.
Halep nu a mai fost pe teren de la jumătatea lunii mai
Depistată pozitiv în toamna lui 2022, după ce a fost eliminată în turul 1 la US Open, Halep a fost suspendată patru ani de ITIA. Ea a făcut apel la TAS, iar forul de la Lausanne i-a redus pedeapsa la nouă luni.
La câteva zile după acest verdict, Halep a acceptat wildcard-ul dat de organizatorii turrneului de la Miami, numai că în primul tur a avut parte de spaniola Paula Padosa. Simona a câștigat primul set cu 6-1, dar le-a cedat pe următoarele cu 4-6, 3-6.
La jumătatea lunii mai, ea a jucat la Trophee Clarins, dar a abandonat în primul tur, la scorul 7-5, 2-3 cu jucătoarea americană Mccartney Kessler.
Românca nu a mai jucat niciodată la turneul de la Hong Kong. Anul trecut, întrecerea a fost câștigată de Fernandez, care a învins-o pe sportiva cehă Katerina Siniakova în trei seturi, 3-6, 6-3, 6-4.
Alte jucătoare care vor participa la cea de-a 11-a ediție a competiției sunt americanca Danielle Collins (aflată în acest moment pe locul 11 WTA), canadianca Leylah Fernandez (26 WTA), Katie Boulter (Marea Britanie, 35 WTA), chinezoaica Yuan Yue (38 WTA), britanica Emma Răducanu (72 WTA) și chinezoaica Wang Xi Yu (fără clasament mondial), potrivit site-ului oficial.