Simona Halep, imagine fabuloasă pe Twitter! Povestea impresionantă din spatele postării sportivei românce | FOTO
Simona Halep a postat pe rețelele sociale o imagine în care apare ținând în mână un bancnotă de un dolar, fotografie prin care marea sportivă româncă a vrut să transmită un mesaj special.
Imaginea postată pe Twitter de Simona Halep a primit mii de aprecieri din partea fanilor: aproximativ 3000 au apăsat pe butonul „like”, în timp ce alți aproximativ 200 au redistribuit-o.
Postarea Simonei Halep
„Celebrând 50 de ani de la mișcarea Original 9 – Vă mulțumesc pentru curaj și pentru lupta voastră pentru egalitate, pentru că ne-ați deschis nouă drumul”, a scris Simona Halep.
Ce semnifică postarea Simonei Halep
În urmă cu fix 50 de ani, nouă dintre cele mai bune jucătoare ale lumii au semnat contracte de profesioniste pe un dolar, renunțând la statutul de amatoare. Este vorba despre americancele Billie Jean King, Rosie Casals, Nancy Richey, Julie Heldman, Peaches Bartkowicz, Kristy Pigeon și Valerie Ziegenfuss. La mișcare au mai luat parte și australiencele Kerry Melville Reid și Judy Dalton.
Mișcarea celor nouă jucătoare a fost foarte îndrăzneață și riscantă la acea vreme, însă a deschis drumul unei asociații profesioniste de tenis feminin, adică WTA-ul de astăzi.
Câți bani a câștigat Simona Halep pentru titlul de la WTA Roma
Simona Halep a câștigat titlul la WTA Roma, după ce Karolina Pliskova a abandonat la scorul 6-0, 2-1 pentru româncă. Este cel de-al treilea titlu consecutiv pentru jucătoarea din România, dar și cel mai prețios dintre toate.
Turneul de la Roma este de categorie Premier 5 și îi aduce Simonei Halep o sumă importantă în cont: 205.190 de euro. Un premiu mult mai mare decât cel de la Praga, precedentul trofeu al româncei. Acela era un turneu de categorie International, iar Simona a luat doar 25.000 de dolari.
Un plus foarte mare pentru Simona Halep și la nivelul clasamentului WTA. Titlul de la Roma îi aduce 900 de puncte, iar creșterea este cu atât mai mare pentru că nu avea puncte de apărat. Anul trecut, Simona era eliminată în turul 2 de la Roma, de Marketa Vondrousova.
Cu punctele câștigate în acest an, Simona Halep ajunge la 7255 de puncte în clasamentul WTA. Rămâne pe locul 2, dar se apropie de liderul Ashleigh Barty. Pe care poate să o și depășească, mai ales că jucătoarea din Australia a decis să nu mai joace în circuit în 2020.
Dacă va reuși să câștige și Roland Garros, Simona Halep va fi liderul clasamentului mondial. 2000 de puncte se acordă, iar Simona are de apărat doar 430. Ceea ce înseamnă că ar avea un plus de 1570 de puncte. Cu încă 1570 de puncte, Simona Halep ar ajunge la 8825 de puncte. Ashleigh Barty ar rămâne pe loucul 2 în lume, cu 8717 puncte.
Simona Halep pornește ca favorită numărul 1 la Roland Garros 2020, turneu care va lua startul pe 27 septembrie. Mai multe jucătoare de top au decis să se retragă de la Paris, printre care Ashleigh Barty, deținătoarea trofeului. Și Naomi Osaka, învingătoarea de la US Open, a ales să se retragă.