Simona Halep, schimbare fabuloasă de look! Cum arată acum jucătoarea de tenis | FOTO
Simona Halep a decis să își facă o schimbare de look, după ce a câștigat primul turneu la care a participat de după perioada grea provocată de pandemia de COVID-19.
Simona Halep a ales să își facă șuvițe blonde și bucle. Ea a fost ajutată în acest demers de o bună prietenă de-ale ei, hairstylista Laura Elena.
Schimbarea de look a Simonei Halep
Ion Țiriac, dezvăluiri despre Simona Halep: „Mă consideră inamicul ei!”
Fostul mare jucător de tenis, Ion Țiriac (81 de ani), a dezvăluit cum sună conversațiile sale cu Simona Halep (28 de ani, locul 2 WTA).
Ion Țiriac a recunoscut că mai mult o critică decât o laudă pe Simona Halep în ceea ce privește evoluțiile acesteia pe terenul de tenis.
Întrebat dacă el a fost cel care a sfătuit-o pe Simona Halep să nu participe la US Open, dată fiind situația actuală cauzată de pandemia de coronavirus și în special cea din Statele Unite ale Americii, Ion Țiriac a făcut alte dezvăluiri despre relația sa cu sportiva noastră.
„Foarte rar o sfătuiesc pe Halep. Eu îi spun ce face și, în special, ce nu face. Eu nu cred că Halep mă consideră un fan de-ai ei. Halep mă consideră un inamic. O întreb: «De ce nu mi-ai dat telefon după ce ai terminat?». Iar ea îmi spune: «Domnule Țiriac, îmi era teamă să nu mă bateți prin telefon!»”, a spus Ion Țiriac, pentru GSP.
„Simona Halep mai poate juca cinci-șase ani”
În ceea ce privește momentul pe care, probabil, nu îl așteaptă nimeni și anume retragerea Simonei Halep, Ion Țiriac consideră că acesta nu va veni prea curând și o vede pe tenismenă să mai joace cinci sau șase ani la un nivel ridicat.
„Frumos ar fi ca tenisul să nu se termine după Halep. Ea e o jucătoare care poate să mai joace cu posibilitățile ei, nu atât fizice, cât morale, încă cinci-șase ani buni de zile. Atenție! Halep e o jucătoare diversă. E profesionistă în teren, dar în afara lui este o ființă, o femeie normală. Își vede de familie, își vede de distracție. E viața ei, nimeni nu poate s-o influențeze. N-aș vrea să se termine tenisul după Halep”, a mai spus Ion Țiriac.