Simona Halep şi-a anunțat revenirea cu stil. O imagine cât o mie de cuvinte
Simona Halep este tot mai aproape de revenirea pe terenul de tenis, iar dubla câștigătoare de Mare Șlem a oferit o primă imagine.
Simona Halep (32 de ani) nu a mai jucat un meci oficial de la jumătatea lunii mai, iar revenirea sportivei este așteptată de întreaga suflare a sportului din România. Halep a postat o imagine astăzi, pe 23 septembrie, chiar de pe terenul de tenis, pe o suprafață dură (hard), dând de înțeles că revenirea este extrem de aproape.
Simona Halep și-a anunțat revenirea pe teren printr-o poză postată pe Instagram
Câștigătoarea turneelor de la Wimbledon și Roland Garros a declarat în urmă cu câteva săptămâni că este pregătită de revenirea pe teren. Simona Halep a declarat că își dorește să revină pe teren la turneul de la Hong Kong, care ar avea loc la finalul lunii octombrie. Jucătoarea de tenis a urcat 5 poziții în ierarhia WTA, după ce s-a publicat clasamentul actualizat, astăzi, 23 septembrie.
„E greu să spun acum pentru că încă sunt în recuperare cu genunchiul, plănuiesc ca la final de octombrie să merg să joc un turneu în Hong Kong.
Mi-aș dori tare mult, pentru că mi-e dor, simt lipsa competiției și sper să fiu sănătoasă și aptă să joc. Ăsta este planul acum”, a declarat Simona Halep.
Turnee la care Simona Halep poate juca în luna octombrie:
- Wuhan Open (Wuhan – China) – 07.10.2024 – 13.10.2024 – WTA1000 – Hard Outdoor
- Zhengzhou Open (Zhengzhou – China) – 14.10.2024 – 20.10.2024 – WTA500 – Hard Outdoor
- Kinoshita Group Japan Open (Osaka – Japonia) – 14.10.2024 – 20.10.2024 – WTA250 – Hard Outdoor
- Galaxy Holding Group Guangzhou Open (Guangzhou – China) – 21.10.2024 – 27.10.2024 – WTA250 – Hard Outdoor
- Toray Pan Pacific Open Tennis (Tokyo – Japonia) – 21.01.2024 – 27.10.2024 – WTA500 – Hard Outdoor
- Jiangxi Open (Nanchang – China) – 28.10.2024 – 03.11.2024 – WTA250 – Hard Outdoor
- Merida Open Akron (Merida – Mexic) – 28.10.2024 – 03.11.2024 – WTA250 – Hard Outdoor
- Hong Kong Tennis Open (Hong Kong – China) – 28.10.2024 – 03.11.2024 – WTA250 – Hard Outdoor
Simona Halep s-a recuperat în Italia
Simona Halep a ales să se recupereze timp de câteva zile în micuța comună italiană Costabissara, la centrul de tenis Nabi Quantum, la recomandarea fostului ei antrenor, Daniel Dobre.
„Un mic update pentru susținătorii mei: în primul rând vă mulțumesc pentru toate mesajele frumoase!!!
Am fost in Italia la recomandarea domnului Dobre pentru a încerca să rezolv cu accidentarea. A fost o deplasare benefică și mă bucur tare mult să îl am alături pe domnul Dobre. Hope to be back on court soon (Sper să mă întorc curând pe teren)”, a fost mesajul Simonei Halep, postat pe Instagram.