Simona, în misiune: „Un soldat în Vietnam nu cedează, merge până la capăt!” Care e situația accidentării lui Halep și premoniția avută de tatăl său

Simona Halep este comparată cu un soldat, chiar de tatăl său, după prestațiile pe care le-a avut la Australian Open, în ciuda faptului că s-a accidentat în primul tur. Stere Halep spune că liderul mondial și-a atins încă potențialul maxim și crede că fiica sa poate câștiga mai multe turnee de Grand Slam, nu doar unul, așa cum visează Simona.

Numărul unu mondial, Halep s-a calificat în sferturile de finală ale Australian Open, acolo unde o va întâlni pe Karolina Pliskova (Cehia, 6 WTA), pentru un loc în careul de ași. După ce a pierdut două finale la Roland Garos, constănțeanca e din nou aproape de a triumfa la un Grand Slam, însă glezna e cea care-i dă bătăi de cap. Tatăl său, Stere, a dezvăluit care este situația accidentării Simonei și a vorbit despre potențialul fiicei sale, dar și despre posibilitatea de a câștiga Australian Open.

„Nu este o minune, ca să treacă peste noapte (n.r. – accidentarea). Nu există așa ceva. Exact cum a jucat și astăzi, va mai trece timp până se va reface. Un soldat în Vietman nu cedează, trebuie să mergi până la capăt.

Nu a fost simplu, a fost un meci ok. Simona și-a arătat adevărata valoare. Simona a intrat puțin mai timorată din cauza gleznei în meicul cu Davis. Când nu ești la parametri normali subconștientul lucrează. Din cauza asta s-a întâmplat ce s-a întâmplat. Și Davis a jucat foarte bine. Eu spun că dacă Simona este în totalitate refăcută nu se ajungea la maratonul acela.

Rolul lui Pavel e același, e tot antrenor, pe partea tehnică. Andrei a fost un mare jucător, are multe de învățat Simona de la el. Ambii sunt antrenorii Simonei.

Din punct de vedere matematic, toate lucrurile merg către Simona (n.r. – să câștige turneul), dar nu știi ce se poate întâmpla. Tenisul este altceva. La tenis, până nu dai mâna cu adversarul, nu poți spune că ai câștigat. Am spus că la 26-27 de ani Simona va ajunge la o maturitate deplină. Deja începe să-și dea drumul la ceea ce a acumulat. Încă nu joacă la parametri normali, la cât tenis știe Simona.

A urcat cu 20-30 de procente decât a jucat anul trecut. Vede jocul altfel. Probabil și din cauza că și-a îndeplinit un vis, se asează lucrurile mult mai bine din punct de vedere mental. Până la maxim mai are încă vreo 20-30 la sută. Simona va câștiga multe Grand Slam-uri. Simt eu.

Dacă un jucător poate să joace pe fond de durere. E ceva de domeniul fantasticului, nu oricine poate face asta. Simona e o fată deosebită”, a spus Stere Halep, la DigiSport.

Publicat: 22 01. 2018, 20:53
Actualizat: 22 01. 2018, 20:54