Simona poate fi sigură de câștigarea Grupei Roșii de miercuri. Toate scenariile după rezultatele de luni
Simona Halep a debutat cu victorie la Turneul Campioanelor, 6-4, 6-2 în fața franțuzoaicei Caroline Garcia, în primul meci jucat din postura de număr unu mondial. Românca nu este însă lider în Grupa Roșie, întrucât daneza Caroline Wozniacki a obținut o victorie mai clară în fața numărului patru mondial, Elina Svitolina – 6-2, 6-0.
MIercuri, învingătoarele meciurilor de luni vor juca una împotriva celeilalte, iar învinsele vor căuta prima victorie la ediția 2017 a Turneului Campioanelor.
Simona Halep își poate asigura câștigarea grupei cu o victorie în fața danezei – cumulată cu un succes al franțuzoaicei Garcia în fața Svitolinei. Sportiva din Ucraina ar fi eliminată, iar cele două Caroline din Grupa Roșie ar avea meci direct pentru locul doi.
Halep este sigură de calificare cu o victorie în două seturi și un 2-1 la seturi scos de Svitolina – însă în acest caz nu s-ar cunoaște poziția de pe care Simona va merge în semifinale.
Simona ar ajunge la un meci decisiv cu Svitolina dacă pierde meciul de miercuri, iar Elina o învinge și o trimite acasă pe Caroline Garcia. Wozniacki ar câștiga grupa în acest caz, iar daneza mai poate fi sigură de calificare cu victorie 2-0 la Simona cumulată cu un 2-1 pentru Garcia.
Orice altă combinație de rezultate lasă ambele poziții de semifinale de decis la capătul ultimelor două dueluri din grupă.