Simona Halep nu a rezistat la US Open 2018 decât o oră și 16 minute, în fața agresivei Kaia Kanepi. Sportiva din Estonia, aflată în prezent pe poziția 44 WTA, a dominat autoritar timp de un set și jumătate, apoi a revenit după un moment de ezitare pentru a închide partida în minimum de seturi, 6-2, 6-4.
„Nu mă așteptam ca Simona să piardă. Cred că este una dintre acele situații tipice pentru tabloul feminin, pentrru că, practic, în 45 de minute ești out. Asta nu se întâmplă la masculin, unde, datorită sistemului 3 din 5, ai mult mai mult timp să te redresezi„, a declarat Mats Wilander la microfonul Eurosport.
Eplicația liderului mondial, care a dat credit adversarei, susținând cu tărie că nu a fost vorba despre emoții sau presiune, ci pur și simplu a prins o zi proastă, nu l-a convins însă pe fostul număr unu mondial, campion la US Open în 1988.
„Simona spune că nu este vorba despre emoții. Dar ceea ce i s-a întâmplat în primul set, la ieșirea pe teren… a fost moale, deconectată. Plată. Ceea ce descrie ea – este vorba, totuși, despre emoții. Și presiune. Lui Nadal nu i se va întâmpla niciodată așa ceva. Cred, în continuare, că Simonei îi lipsește arma cu ajutorul căreia să își forțeze adversarele să își schimbe jocul. Astăzi, Simona se apără bine, cum o face de fiecare dată. Dar nimic nu pune presiune pe Kanepi, când jocul nu se leagă pentru Halep. Nimic nu se întâmplă din partea cealaltă, nu este presată, pentru că jocul Simonei pur și simplu nu merge„, a mai spus suedezul.
Simona Halep va păstra șefia clasamentului mondial, însă Caroline Wozniacki se poate apropia amenințător după ce românca nu a reușit să își depășească performanța din 2017. Detalii despre consecințele eliminării elevei lui Darren Cahill și calculele pentru numărul unu mondial – AICI.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER