Simona Halep, mândră că a fost primită ca o regină la un hotel de cinci stele din Doha! Româncei i-a trecut instant supărarea după înfrângerea cu Jelena Ostapenko | FOTO
Se pare că Simona Halep (România, 23 WTA) a uitat de supărare după înfrângerea usturătoare cu Jelena Ostapenko (Letonia, 21 WTA), scor 6-2, 6-7(0), 0-6 în semifinale la Doha.
Simona Halep a plecat de la Dubai (Emiratele Arabe Unite), după eșecul dramatic din semifinalele competiției WTA 500, ajungând la Doha (Qatar).
Halep se pregătește pentru debutul la turneul din seria WTA 1000, împotriva Carolinei Garcia (Franța, 70 WTA), iar starea de spirit a campioanei din 2014 este una foarte bună, în ciuda eșecului suferit vineri.
Simonei Halep i-a trecut instant supărarea după înfrângerea cu Jelena Ostapenko! Românca, mândră că a fost primită ca o regină la un hotel de cinci stele din Doha
Simona Halep are parte de cele mai bune condiții la Doha, mândrindu-se pe Instagram cu surpriza pe care i-au făcut-o organizatorii din Qatar. Românca a fost cazată la hotelul de cinci stele The Ritz-Carlton. Simona a luat cina la restaurantul hotelului, fiindu-i amenajată o masă specială, decorată cu o rachetă de tenis în miniatură.
Simona va debuta luni la Doha, turneu programat în perioada 20 – 26 februarie și dotat cu premii în valoare totală de 2,63 milioane de dolari, împotriva franțuzoaicei Caroline Garcia (70 WTA). Istoria meciurilor directe este de partea româncei, scor 7-1. Simona Halep a triumfat la turneul de la Doha în anul 2014, scor 6-2, 6-3 în finala cu Angelique Kerber.
Sorana Cîrstea și Irina Begu sunt prezente și ele la Doha
Dacă trece de Caroline Garcia, sportivă pe care a mai învins-o de nu mai puțin de șapte ori, Simona Halep va da în faza următoare peste învingătoarea partidei Cori Gauff (SUA, 20 WTA) – Shelby Rogers (SUA, 44 WTA). La turneul de la Doha au fost acceptate pe tabloul principal alte două românce.
Sorana Cîrstea (30 WTA) a câștigat deja în primul tur, scor 6-2, 6-1 cu Mayar Sherif (Egipt, 65 WTA), iar Irina Begu (54 WTA) va intra pe teren luni, întâlnind-o pe Petra Kvitova (25 WTA) în runda inaugurală. Practic, vom asista la o reeditare a meciului câștigat de Irina în optimi la Sankt Petersburg, săptămâna trecută, 6-4, 6-0 în fața dublei campioane de la Wimbledon.