„Sincer, eu asta cred”. Serena Williams a reușit să surprindă înaintea „șocului” cu Maria Șarapova. Marea campioană americană, contrazisă imediat de specialiști
Învingătoare cu 6-3, 6-4, în fața nemțoaicei Julia Goerges (11 WTA), Serena Williams (451 WTA) se pregătește pentru un meci de cinci stele în optimile de finală de la Roland Garros, unde va da peste marea rivală Maria Șarapova. Înaintea întâlnirii cu numărul 22 dintr-o rivalitate epică, marea campioană americană a surprins și a transmis că, din punctul său de vedere, rusoaica e cea care trebuie considerată favorită.
19-2 e scorul întâlnirilor directe dintre Serena și Șarapova, cu Maria incapabilă să-și învingă marea rivală de 14 ani, dar statistica nu e relevantă pentru sora mai mică a familiei Williams, care e de părere că rivala sa din Rusia pornește cu prima șansă, argumentul principal fiind reprezentat de multele luni în plus petrecut de Șarapova pe teren: „Sincer, cred că ea e favorită la câștigarea acestui meci. A revenit pe teren deja de un an. Eu abia am început. Dar cred că va fi un nou test. Este o nouă oportunitate pentru mine să văd unde mă aflu”, a spus Serena, la conferința de presă de după succesul cu Julia Goerges.
Contrazisă de specialiștii în pariuri
În timp ce Serena joacă primul turneu de Mare Șlem de la revenire, Maria are deja mai bine de un an de zile de când s-a întors în circuitul WTA. Însă forma excelentă arătată de americancă în primele trei meciuri și avantajul moral dat de victoriile clare obținute pe linie de-a lungul anilor (19-2, fără victorie pentru Șarapova pe zgură) îi face pe specialiștii caselor de pariuri să o contrazică pe Williams. Din punct de vedere al bookmakerilor, Serena e ușor favorită, cota pentru victoria sa gravitând în jurul valorii de 1.7. În același timp, un succes al rusoaicei e considerat o mică surpriză, aducându-le pariorilor și de 2,22 de ori suma investită.
Masha vs. Serena, episodul 22
Va fi a 22-a confruntare dintr-o rivalitate specială, iar dorința de a arăta că, spre finalul carierei, pot juca un tenis la superlativ face încleștarea și mai interesantă. La primul turneu de Mare Șlem de la revenire, Serena pare favorită, iar statutul îi e dat de istoria directă cu Maria Șarapova, adversara sa preferată din circuit cu care s-a intersectat prima dată în 2004, la Miami, când a câștigat clar, în două seturi. Apoi, în finalele de la Wimbledon (6-1, 6-4) și Turneul Campioanelor (4-6, 6-2, 6-4), Șarapova, pe atunci în vârstă de 17 ani, a obținut singurele sale victorii în meciurile directe cu cea mai bună jucătoare din istorie.
Și 22 de întâlniri în 14 ani s-au lăsat și cu un conflict de durată, Masha și Serena având imaginea unor jucătoare care nu se înțeleg. Nici pe teren, nici în afara lui. Iar explicația a venit de la rusoaică, în cartea autobiografică: „Am auzit-o plângând, după finala de la Wimbledon din 2004, și nu m-a iertat niciodată. Nu a crezut că o fată ca mine, de 17 ani, o poate învinge. Cred că nu a putut trece peste asta”, a dezvăluit Șarapova, care, luni, va încerca să obțină primul său succes pe zgură în fața Serenei. De-a lungul istoriei, cele două s-au întâlnit o singură dată la Roland Garros, în finala din 2013, câștigată de Serena, scor 6-4, 6-4.
Tabloul complet al optimilor de finală de la Roland Garros:
- Simona Halep (România, 1 WTA) – Elise Mertens (Belgia, 16 WTA)
- Angelique Kerber (Germania, 12 WTA) – Caroline Garcia (Franța, 7 WTA)
- Garbine Muguruza (Spania, 3 WTA) – Lesia Tsurenko (Ucraina, 39 WTA)
- Serena Williams (SUA, 451 WTA) – Maria Șarpova (Rusia, 30 WTA)
- Barbora Strycova (Cehia, 26 WTA) – Iulia Putințeva (Kazahstan, 98 WTA)
- Madison Keys (SUA, 13 WTA) – Mihaela Buzărnescu (România, 33 WTA)
- Anett Kontaveit (Estonia, 24 WTA) – Sloane Stephens (SUA, 10 WTA)
- Daria Kasatkina (Rusia, 14 WTA) – Caroline Wozniacki (Danemarca, 2 WTA)