Singurul moment negativ al unei finale de vis! Simona Halep i-a tras de urechi pe români, la finalul unei zile perfecte: „Să nu mai faceți asta data viitoare”. Ce a deranjat-o pe campioana de la Montreal
Simona Halep (26 de ani, 1 WTA) i-a tras de urechi pe fanii români de la Montreal, care au dus lupta cu PSD-ul și pe cea mai mare arenă de la Rogers Cup. La finalul meciului câștigat dramatic cu Sloante Stephens (25 de ani, SUA, 3 WTA), liderul mondial a avut un moment în care a spus lucrurilor pe nume.
După ce a felicitat-o pe Stephens, le-a mulțumit lui Darren Cahill, echipei sale, organizatorilor turneului și sponsorilor, Simona a ținut neapărat să le transmită un mesaj românilor din tribune. Celor care au încurajat-o pe întreaga durată a celor două ore și 39 de minute de joc, dar și celor care au depășit limita și au făcut un gest care nu-și are locul pe terenul de tenis. „Aș vrea să spun câteva cuvinte în limba română pentru românii din tribune. Vă mulțumesc pentru susținere și, celor care s-au comportat altfel decât trebuie, le transmit să nu mai facă asta data vitoare și să respecte această încăpere deosebită”, a spus Simona, vizibil supărată pe gestul conaționalilor ei.
Iar momentul care a atras supărarea liderului mondial s-a întâmplat în primul set, la scorul de 1-1. Atunci, când Sloane Stephens se pregătea să servească, unul dintre fanii români din tribune a profitat de liniștea dintre puncte și a strigat „Mu*e PSD”. Ceilalți conaționali din tribune s-au amuzat pe seama momentului, dar arbitra de scaun a intervenit imediat și le-a transmis să facă din nou liniște, pentru ca Sloane să poată servi. Apoi, momentul s-a mai repetat pe durata partidei, ultima dată în momentul în care, în setul decisiv, Halep se afla la o minge de câștigarea finalei.