‘Sirina’ i-a stricat aniversarea lui Bethanie Mattek-Sands | Simona Halep și Irina Begu au câștigat două tiebreak-uri și s-au calificat în optimile probei de dublu, la Miami

Simona Halep și Irina Begu s-au calificat, vineri seară, în optimile de finală ale probei de dublu, în cadrul turneului Premier Mandatory de la Miami, cu o victorie scor 7-6(3), 7-6(6), în fața perechii formate din Bethanie Mattek-Sands și Julia Goerges.

‘Team Sirina’ i-a stricat, astfel, aniversarea lui Bethanie Mattek-Sands, la Miami, în ziua în care americanca, aflată la primul turneu disputat la revenirea în circuit după o teribilă accidentare la genunchi, a împlinit 33 de ani.

Protagonistă a unui adevărat thriller în primul meci jucat la simplu, joi, împotriva lui Oceane Dodin, Simona Halep nu a scăpat de emoții nici la dublu. Primul set a durat 48 de minute, iar româncele au luptat din greu pentru a recupera de două ori deficit de un break. Simona a setat nota tiebreak-ului, servind inspirat, Irina a săpat, apoi, mai adânc în încrederea adversarelor cu un lob bine executat, iar decisivul manșei întâi s-a încheiat fără punct câștigat pe lansare de Gorges și Mattek-Sands.

Replica a venit prompt din partea perechii Goerges / Mattek-Sands în startul setului doi. Bethanie și Julia au speculat pe serviciul Irinei și au luat avantaj de un break în game-ul patru, desprinzându-se la 3-1, însă Begu și Halep au găsit breșa pe lansarea campioanei de la US Open și au recuperat break-ul cedat, din contul lui Mattek-Sands. Imediat, Irina a trecut printr-un nou moment dificil pe serviciu, fiind nevoită să apere trei mingi de break. A trecut cu brio testul presiunii, ‘team Sirina’ a egalat la 4, iar setul doi a alunecat spre același deznodământ ca și primul, în tiebreak. De această dată, decisivul a fost mult mai strâns. A fost nevoie de a doua minge de meci pentru ca româncele să sărbătorească: la 6-6, Simona a reacționat bine la fileu și a luat mini-break-ul decisiv. Apoi, pe serviciul Irinei, tot Simona a dat lovitura decisivă, de pe linia de fund a terenului, punând capăt meciului după o oră și 43 de minute.

  • În optimi, Simona Halep și Irina Begu vor înfrunta perechea formată din Raquel Atawo (35 ani, SUA) și Anna-Lena Groenefeld (32 ani, Germania) – învingătoare-surpriză în fața favoritelor cinci, Hlavackova și Strycova, scor 7-6(7), 7-6(0).

 

Publicat: 23 03. 2018, 22:37
Actualizat: 23 03. 2018, 22:43