Situația o ia razna pentru Simona Halep: „Să predea trofeele câștigate pe drogangeală!” Șeful unei instituții vine cu o solicitare incredibilă înaintea procesului de la TAS

Situația o ia razna pentru Simona Halep: „Să predea trofeele câștigate pe drogangeală!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Simona Halep (32 de ani) primește o solicitare incredibilă înaintea procesului de la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne (TAS), din partea unui director de instituție din România.

Simona Halep este încrezătoare că va obține o reducere a pedepsei la TAS, după ce Patrick Mouratoglou și-a asumat vina pentru că românca a fost prinsă dopată, dar situația rămâne foarte complicată.

Halep nu are numai susținători, ci și contestatari în lupta ei pentru a-și demonstra inocența, după ce a fost găsită vinovată pentru două încălcări intenționate ale programului anti-doping.

Șeful unei instituții din România solicită ca Simona Halep să predea trofeele „câștigate pe drogangeală”

Valer Rus, cel care conduce una dintre cele mai importante instituţii culturale din Brașov, „Casa Mureşenilor”, și-a exprimat în termeni duri părerea despre cazul Simona Halep! Aceste este în asentimentul Serenei Williams, spunând că românca ar trebui să returneze trofeele!

„Ar fi putut și să predea înapoi trofeele câștigate pe drogangeală, dar…”, a fost solicitarea dură postată pe platforma X de Valer Rus, om de cultură care este doctor în istorie al Universităţii Babeş-Bolyai Cluj.

În același timp, Agenția Internațională pentru Integritatea Tenisului (ITIA) solicită ca româncei să i se anuleze rezultatele obținute în perioada martie – septembrie 2022 și inclusiv titlul de la WTA 1000 Toronto.

ITIA cere ca Simonei Halep să rămână fără rezultatele și banii obținute începând cu 8 martie 2022

Tribunalul Sport Resolutions, care a dictat o suspendare de patru ani pentru Simona Halep, a decis să-i anuleze constănțencei doar cecul de la US Open, în valoare de 80.000 de dolari! Dar acuzatorii româncei nu vor renunța la solicitări și vor încerca să obțină la TAS anularea tuturor câștigurilor și rezultator realizate de Halep începând cu 8 martie 2022, când a avut prima oară nereguli în pașaportul biologic.

ITIA a acuzat-o pe Halep că s-a dopat cu bună știință, în mod repetat, reușind să fenteze controalele până pe 29 august: Circumstanțele agravante pretinse de ITIA pot fi rezumate astfel: (1) Dopajul sanguin al doamnei Halep a fost repetitiv și sofisticat; (2) Potrivit grupului de experți, a fost clar că stimularea a fost eficientă cel mai devreme din martie 2022 până în septembrie 2022. Prin urmare, trebuie să fi folosit mai mult de o substanță și/sau metodă interzisă în mai multe ocazii; (3) Jucătorul a avut un comportament înșelător și/sau obstructiv pentru a evita depistarea sau judecarea unei încălcări.

(4) Momentul suprimării eritropoetinei sugerează că dopajul a fost programat pentru a oferi jucătorului sânge foarte oxigenat în timpul Wimbledon (iulie 2022) și apoi la US Open (august 2022)”, a susținut ITIA. Tribunalul Sport Resolutions nu i-a găsit însă circumstanțe agravente Simonei Halep, care putea primi o suspendare și mai mare, până la șase ani.

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care nu mi-a plăcut. Nu am fost fericit. Și cred că l-am ținut departe”
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care…
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi…
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren:
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren: "Mâine ai plecat". "Regele" l-a făcut praf în faţa…
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un exercițiu
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un…
Cod Rutier 2025. Șoferii care nu mai trec de ITP. Documentul cerut acum obligatoriu de RAR
Cod Rutier 2025. Șoferii care nu mai trec de ITP. Documentul cerut acum obligatoriu de RAR
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu, te voi iubi mereu”
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu,…
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler. Imagini inedite de la ceremonia specială
×