SMS-urile dintre Porumb și Hănescu! „Dacă continui așa, nu mai joc deloc!”** Tenismanului i s-au propus 20.000 de dolari, plus bonusuri, pentru a juca în Cupa Davis

SMS-urile dintre Porumb și Hănescu!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Directorul general al FR de Tenis, Silviu Matei, a declarat, luni, într-o conferință de presă, că tenismanului Victor Hănescu i s-a propus suma de 20.000 de dolari doar pentru participarea la meciurile cu Danemarca și Olanda, la care s-ar fi adăugat 3.000 de dolari pentru fiecare meci câștigat.

Hănescu a declarat, vineri, că vrea să-și reprezinte țara și că este dispus să evolueze „pro bono” oricând pentru România, negând astfel faptul că pretențiile sale financiare exagerate ar fi fost cauza absenței lui din lotul pentru meciul cu Danemarca, din Cupa Davis.

Luni, căpitanul nejucător al echipei de Cupa Davis, Ciprian Porumb, a prezentat discuțiile avute prin SMS cu Hănescu, din care reiese faptul că FRT i-a propus câte 10.000 de dolari plus bonusuri pentru întâlnirile cu Danemarca și Olanda, în timp ce jucătorul a solicitat 15.000 de dolari plus bonusuri pentru partida cu reprezentativa batavă, pe care o considera mai dificilă.

Am vrut să eliminăm orice dubii după declarațiile lui Hănescu, cum că ar juca pro-bono pentru România. Nu a făcut așa ceva în ultimii patru ani și nu văd de ce ar face-o acum. Bugetul nostru, pentru meciul cu Danemarca, venit de la ITF, este între 32.000 și 36.000 de dolari pentru această fază a competiției, care se împarte pentru costuri de organizare și remunerarea jucătorilor. Nefiind o sumă mare, am decis să dăm banii doar la jucători și să ne descurcăm cum putem cu organizarea. Astfel, la un meci de simplu, jucătorii ar fi primit câte 5.000 de dolari pentru participare și încă 3.000 de dolari pentru victorie. Această ofertă li s-a făcut tuturor jucătorilor, inclusiv lui Hănescu. Toți au fost de acord, dar Hănescu a cerut ulterior dublu, adică 10.0000 de dolari și câte 3.000 de dolari la victorie. Aceasta ar fi însemnat 16.000 de dolari pentru două meciuri, cam 50 la sută din totalul competiției„, a spus Matei.

Silviu Matei a afirmat că Hănescu a solicitat 25.000 de dolari doar pentru participarea la întâlnirile cu Danemarca și Olanda. „Aș dori să reamintesc că la întâlnirea cu Argentina din 2011, pentru unul de simplu și unul de dublu, a primit 32.000 de dolari, în timp ce Ungur și Crivoi au înghițit în sec și s-au mulțumit cu câte 6.000. Negocierile am încercat să le ducem și pentru meciul din toamnă cu Olanda și am fost de acord cu suma cerută de el, dacă ne asigura că participa, dar apoi Hănescu a spus 10.000 de dolari pentru Danemarca și 15.000 de dolari dacă vine cu Olanda. În acel moment, negocierile nu își mai aveau rostul, iar el nu ne-a mai dat niciun răspuns oficial, deși a fost convocat„, a completat Matei.

Căpitanul-nejucător al echipei de Cupa Davis, Ciprian Porumb, și-ar dori ca în cazul unei victorii în partida cu Danemarca, să reia negocierile cu Victor Hănescu pentru meciul cu Olanda, din turul doi al Grupei I a zonei Euro-Africane. „Aș dori ca prin această conferință de presă, să încheiem polemica și scandalul și să ne concentrăm la meciuri. Victor Hănescu și-a dat inițial acordul de a participa, ca toți jucătorii, după care nu a mai fost mulțumit de oferta financiară și am mai vorbit cu el la telefon, doar în 23 ianuarie, la o zi după ce am anunțat lotul României. Mesajele pe care le avem amândoi în telefoanele mobile arată adevărul. Atmosfera la echipă ar fi fost mult mai bună dacă venea și el, dar după refuzul lui, l-am nominalizat pe Marius Copil, care-și merită locul în echipă. În cazul unei victorii cu Danemarca, mi-aș dori să reluăm discuțiile cu Victor Hănescu pentru partidele cu Olanda din toamnă. Eu îl doresc în echipa României la toate acțiunile viitoare„, a adăugat Porumb.

Prezentăm în continuare dialogul prin SMS dintre Victor Hănescu și Ciprian Porumb, făcut public de căpitanul nejucător în conferința de presă de luni:

„Victor Hănescu: Salut Ciprian, eu am terminat Australian Open și îmi fac planul pentru următoarele săptămâni. Am nevoie de un răspuns pentru Cupa Davis cât mai repede. Mersi.

Ciprian Porumb: Salut Victor, nu am reușit nimic pentru meciul cu Danemarca. Tot ce pot să-ți promit este o renegociere la meciul cu Olanda în cazul unei victorii. Pe plan sportiv eu îmi doresc mult să fii alături de echipă, dar pe plan sportiv bugetul pentru acest meci este unul foarte mic.

Victor Hănescu: Mi-ai spus ca aveți banii! Iar eu ți-am spus că intenționez să joc în meciul cu Olanda. Deci care este situația acum? Cred că e ridicol ce faci. În primul mesaj mi-ai spus că ai banii, iar acum zici că nu sunt bani pentru meciul acesta.

Ciprian Porumb: Nu-i vorba de ridicol aici. Erau bani dacă negociam amândouă meciurile atât din punct de vedere financiar, cât și al prezenței tale la meciuri.

Victor Hănescu: Păi care e treaba atunci? Ți-am spus că intenționez să joc meciul cu Olanda. Te joci cu mine, că nu înțeleg.

Ciprian Porumb: Când ajungi în țară?

Victor Hănescu: Întrebarea ta nu are legătură cu ce vorbim noi. Răspunde-mi te rog la mesajul meu. Vreau să-mi fac programul și să merg mai departe. Deci avem o înțelegere sau nu?

Ciprian Porumb: E greu sa negociem prin sms. Voiam să ne vedem și mi se pare că nu așa se duce o negociere.

Victor Hănescu: Dar noi nu am negociat nimic până acum. Mi-ai zis că dacă joc cu Olanda îmi dai ce ți-am cerut. Și eu ți-am zis că intenționez să joc. Unde vezi tu negociere?

Ciprian Porumb: Să negociem și meciul cu Olanda pentru că vreau să avem aceeași echipă ținând cont că meciul cu Danemarca este unul accesibil. Sper că ești de acord cu asta.

Victor Hănescu: OK! Fă-mi o propunere pentru meciul cu Olanda. Aș vrea să terminăm azi cu discuțiilea astea.

Ciprian Porumb: OK. Oferta pentru meciul cu Olanda este aceeași ca cea cu meciul cu Danemarca. Adica 10.000 de dolari fix + 3.000 de dolari pe meci câștigat. În condițiile acestea ai putea câștiga după ambele meciuri, Danemarca plus Olanda, 32.000 de dolari în cazul în care câștigi toate meciurile.

Victor Hănescu: După cum ai spus tu, meciul cu Olanda este mult mai dificil, deci cred că e rezonabil să primesc 15.000 fix + bonus.

Ciprian Porumb: Dar după cum cred că și tu ești de acord cu mine, meciul cu Danemarca este mai facil față de pretențiile financiare pe care le ai tu. Dacă îți amintești, la meciul cu Ucraina ai primit 5.000 de dolari fix și 1.000 de dolari la victorie și era în aceeași fază cu meciul cu Olanda.

Victor Hănescu: Asta e chiar ridicol Ciprian! Continuă să comunici așa cu mine și eu întrerup orice discuție și nu mai joc nimic!

Ciprian Porumb: Serios, nu-mi doresc asta. Crede-mă. La discuția pe care am avut-o cu cei din Federație a fost invocat și acest aspect. De aceea mi-am permis să-ți spun. Gândește-te că cele două meciuri sunt din punct de vedere financiar tratate la fel de către ITF”.

Ciprian Porumb a precizat că a mai încercat să îl sune pe Hănescu în data de 19 ianuarie, dar acesta nu i-a răspuns la telefon. „Din acest moment nu am mai putut comunica cu Victor Hănescu înainte de a fi obligat să anunț echipa la ITF. Am mai făcut un apel telefonic către Victor tot pe 19.01.2013, la 14.44 ora României, în urma corespondenței prin sms, dar fără succes”, a explicat Porumb.

Silviu Matei a declarat, săptămâna trecută, că au avut loc negocieri cu Hănescu, dar răspunsul său nu a venit în timp util și jucătorul nici nu a agreat termenii financiari propuși de FRT pentru a face parte din lot.

În replică, Victor Hănescu a afirmat că dorește să joace în echipa de Cupa Davis, dar nu a fost convocat, respingând faptul că ar fi avut neînțelegeri de ordin financiar cu FRT. El a precizat că se antrenează, este într-o formă bună și, conform regulamentului, putea fi convocat, pentru că schimbările se pot face până cu o zi înaintea partidelor oficiale.

România și Danemarca se vor întâlni între 1 și 3 februarie, la Cluj-Napoca, în prima manșă a Grupei I, Zona Euro-africană. În cazul unei victorii în această întâlnire, tricolorii vor juca în turul următor cu Olanda.

sursa: Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tudor Chirilă știe de ce Raluca Moldoveanu nu a câștigat Vocea României! „Am punctat chestia asta”
Tudor Chirilă știe de ce Raluca Moldoveanu nu a câștigat Vocea României! „Am punctat chestia asta”
Neverosimil! De ce au renunțat chinezii la Andrea Compagno, după 17 goluri în 26 de meciuri
Neverosimil! De ce au renunțat chinezii la Andrea Compagno, după 17 goluri în 26 de meciuri
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Bomba sfârşitului de an! Adrian Mutu, revenire de senzaţie în Superliga
Bomba sfârşitului de an! Adrian Mutu, revenire de senzaţie în Superliga
BREAKING NEWS | Cumpără din nou! Dan Şucu face o nouă tranzacţie în Italia, până la 100%:
BREAKING NEWS | Cumpără din nou! Dan Şucu face o nouă tranzacţie în Italia, până la 100%: "Va fi prezentat…
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Suma COLOSALĂ plătită de Ștefan Bănică și Andreea Marin pentru facultatea fiicei lor. Violeta va studia la...
Suma COLOSALĂ plătită de Ștefan Bănică și Andreea Marin pentru facultatea fiicei lor. Violeta va studia la...
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
Mărturiile înfiorătoare ale pasagerilor captivi în aeronava cu fum care zbura spre Zurich:
Mărturiile înfiorătoare ale pasagerilor captivi în aeronava cu fum care zbura spre Zurich: "Ne-am acoperit gura cu o cârpă"
Vâscul este VINDECĂTOR! Puțini știu cum trebuie folosită planta de fapt
Vâscul este VINDECĂTOR! Puțini știu cum trebuie folosită planta de fapt
Decizia radicală luată de Cristi Borcea. Ce se întâmplă cu averea milionarului român
Decizia radicală luată de Cristi Borcea. Ce se întâmplă cu averea milionarului român
Lacrimi și suspine pentru o vedetă din România! „Nu mai vreau nevastă, nu mai vreau nimic”
Lacrimi și suspine pentru o vedetă din România! „Nu mai vreau nevastă, nu mai vreau nimic”
Se schimbă buletinele. Cartea electronică de identitate care se introduce în toată România
Se schimbă buletinele. Cartea electronică de identitate care se introduce în toată România
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Antrenorul Petrolului Ploieşti şi-a anunţat demisia
Antrenorul Petrolului Ploieşti şi-a anunţat demisia
Un șofer lent circulă pe banda 2. E legal să-l depășești prin dreapta, pe banda 1?
Un șofer lent circulă pe banda 2. E legal să-l depășești prin dreapta, pe banda 1?
Mireasa sezon 10. Mesajul Ramonei pe Instagram, după ce s-a căsătorit cu Stelian. Ce a anunțat
Mireasa sezon 10. Mesajul Ramonei pe Instagram, după ce s-a căsătorit cu Stelian. Ce a anunțat
×