Simona Halep (32 de ani) a primit o suspendare de patru ani în cazul de dopaj, dar americanii o vor înapoi în circuit pe sportiva din Constanța, cât mai curând posibil! Motivul este cu totul neașteptat.
Coco Gauff (19 ani, locul 3 WTA) a devenit noua vedetă a tenisului american, după retragerea Serenei Williams (42 de ani), dar fanii din SUA au un mare regret! Gauff nu a învins-o niciodată pe Simona Halep, motiv pentru care susținătorii lui Coco vor ca suspendarea româncei să fie ridicată, iar americanca să demonstreze că e mai bună decât sportiva noastră.
Simona Halep o conduce cu 4-0 în meciurile directe pe noua senzație a tenisului din SUA, care a triumfat în acest an la US Open (2-6, 6-3, 6-2 în finala cu Aryna Sabalenka). Acest lucru îi macină pe americani, care speră că Halep va scăpa în curând de suspendare, pentru ca Gauff să își poată lua revanșa.
„De fapt, vreau să i se anuleze suspendarea Simonei Halep, astfel încât Coco 2.0 să-i poată tăbăci fundul de câteva ori și să egaleze scorul întâlnirilor directe”, au solicitat fanii lui Coco Gauff pe platforma „X”.
Actually I want them to unsuspend Simona Halep so Coco 2.0 can tear into her ass a few times and level that H2H — Petty Crocker 🇵🇸 🇵🇸 🇵🇸 (@MakeItWayne151) October 6, 2023
Actually I want them to unsuspend Simona Halep so Coco 2.0 can tear into her ass a few times and level that H2H
— Petty Crocker 🇵🇸 🇵🇸 🇵🇸 (@MakeItWayne151) October 6, 2023
Coco Gauff a devenit jucătoarea momentului în circuitul WTA, tânăra americană fiind neînvinsă de 16 meciuri. Gauff a cucerit turneele de la Cincinnati și US Open, iar în această săptămână a acces în semifinalele concursului de la Beijing, învingând-o fără drept de apel pe Maria Sakkari (Grecia): 6-2, 6-4.
Coco Gauff nu doar că nu a învins-o niciodată în carieră pe Simona Halep, dar „urmașa Serenei Williams” nu i-a luat nici măcat un set româncei: 6-3, 6-3 în optimi la Wimbledon 2019 (iarbă), 6-3, 6-4 în turul trei la Indian Wells 2022 (hard), 6-4, 6-4 în optimi la Madrid 2022 (zgură) și 6-4, 7-6(2) în sferturi la Toronto 2022 (hard).
Cu toate că a bătut-o de fiecare dată pe Coco Gauff, Simona Halep a recunoscut potențialul elevei lui Brad Gilbert! „Simo” a prezis cu un an înainte că mai tânăra ei adversară va deveni campioană de Grand Slam: „Este o persoană grozavă, este super drăguță și simt că va deveni campioană de Grand Slam în curând.
Are totul pentru a reuși și, de asemenea, simt că își dorește cu adevărat asta. Pentru asta, ea își îmbunătățește foarte mult jocul și este grozav să vedem așa ceva”, spunea Simona Halep despre Coco Gauff, cea care a cucerit US Open la doar 19 ani. Rămâne de văzut dacă Halep și Gauff se vor mai confrunta vreodată într-un meci oficial, totul depinzând de procesul pentru dopaj care se mută la Curtea de Arbitraj Sportiv de la Lausanne (TAS).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER