Sora lui Hăne, de la aur în bazin la Miss Universe
La Miss Universe România (vineri, TVR 1, ora 21:10), una dintre
cele 30 de concurente și-a trăit adolescența în sport, mai precis
pe podiumurile prăfuite și apoi în apa rară din bazinele de pe la
noi. Acum, Irina Hănescu (20 de ani, foto) va defila pe un altfel
de podium, unul în care latura estetică (89-64-96), modelată prin
sport, va conta enorm.
Cum bine anticipați dacă ați sărit peste titlul cu caractere
mici, Irina (1,80 m) e sora lui Victor Hănescu, cel mai bun
tenismen român al momentului. Dacă timp de șase ani ea a practicat
gimnastica ritmică, de la vârsta de 12 ani, pretendenta la titlul
de Miss a trecut la natație la Bucharest Sport Club.
Victor
făcea pe secundul
„Era o tipă docilă, cuminte, chiar foarte cuminte, dar s-a apucat
foarte târziu de înot, la 12 ani. La început a făcut un salt foarte
mare în performanțe, concretizat prin titlul național de juniori la
100 m spate. Venea și Victor de multe ori la antrenamente și chiar
mă ajuta transmițându-i mai bine mesajele mele”, ne povestește
fostul antrenor, Marius Grigore.
Finalul carierei a fost grăbit însă, nu de accidentări, nu de
sistem, ci, surprinzător pentru starea sportului românesc actual,
de școală, Irina preferând să urmeze cursurile Facultății de Drept
a Universității București. „S-a lăsat înainte de a da la facultate,
dar mai vine pe la club și îi ajută pe copii”, adaugă tehnicianul.
Dar valul nu o duce numai spre piscina din trecut, ci și spre… veți
vedea vineri!
Împarte dreptatea în
sport?!
Întrebările clișeu specifice concursurilor cu fete frumoase fac
mereu deliciul publicului. Ca un preambul al show-ului de pe 9
iulie, Irina Hănescu și-a deconspirat deja câteva secrete.
Influențată poate de ce i s-a întâmplat fratelui său, Victor, la
Wimbledon, tânăra susține că ar vrea să împartă dreptatea în
sport.
AMBIȚII: „Îmi doresc foarte mult să ajung notar
sau avocat. Ca avocat mă interesează dreptul sportiv, o ramură nu
foarte dezvoltată în România”
FANTEZIE: „Aș vrea să studiez viața
subacvatică”
TIMPUL LIBER: „Natație, tenis, dans și îmi
place să mă plimb în parc cu rolele. Cărțile pe care le citesc mă
ajută nu numai să-mi petrec serile într-un mod plăcut, ci să mă și
relaxez”
CE VREA SĂ‚ ȘTIE MEMBRII JURIULUI DESPRE EA:
„Indiferent de rezultatul acestui concurs, eu îmi voi continua
drumul cu capul sus, cu încredere în mine și în faptele mele”.