Sorana are planuri mari! Opt turnee în primele trei luni din 2014 pentru pătrunderea în Top 20

Vacanța este pe terminate în tenisul mondial, în mai puțin de 10 zile fiind programate primele turnee ATP și WTA din calendarul competițional. Majoritatea jucătorilor importanți revin la „lucru” încă din prima săptămână, Nadal, Murray, Federer, Serena Williams sau Maria Șarapova urmând să petreacă cumpăna dintre ani pe terenurile de tenis.

Chiar din prima săptămână, la start se vor regăsi și majoritatea jucătorilor români. Trei reprezentanți, Sorana Cîrstea, Simona Halep și Horia Tecău, au ambiții mari pentru 2014, să se mențină în Top 20 sau chiar să atace pătrunderea în Top 10, de ce nu, chiar să atace finale de Grand Slam.

Sorana Cîrstea, pe locul 22 WTA, și-a anunțat chiar tot programul până în luna martie, inclusiv. Jucătoarea română va participa la nu  mai puțin de opt turnee, în tentativa de a urca în Top 20. Sorana va evolua chiar din prima săptămână, la Aukland, turneu în care va participa și Alexandra Cadanțu. „Programul meu pentru început de an Aukland, Sydney, Australian Open, Pattaya, Doha, Dubai, Indian Welles și Miami”, a anunțat Cîrstea pe contul personal al unei rețele de socializare. În prezent, Sorana se pregătește pentru noul sezon la Las Vegas. Tot în Statele Unite s-a pregătit și Horia Tecău, în Florida, iar în aceste zile va pleca spre zona Oceania, unde va juca alături de olandezul Rojer, inclusiv la Australian Open.

 

 

Publicat: 21 12. 2013, 12:26
Actualizat: 21 12. 2013, 12:28