Sorana, când doar visa la Wimbledon: „Acum 16 ani stăteam 5-6 ore pe teren” Ce spune tenismena de evoluția din Anglia

*Sorana Cîrstea (23 de ani) a făcut o radiografie a participării românești la ediția din acest an de la Wimbledon. Anul de naștere al ProSport a coincis cu începutul vieții școlare pentru cea mai bine clasată jucătoare de tenis din România

*Sorana nu a fost surprinsă de eliminările premature a câtorva nume mari de la turneul londonez

Înainte de toate, spune-mi ce făceai acum 16 ani.
Acum 16 ani munceam din greu pe terenul de tenis. Stăteam câte 5-6 ore la antrenamente și mă pregăteam de clasa I.

De ce te-ai oprit în turul II la Wimbledon?
A fost un meci dificil. Camila Giorgi joacă excelent pe iarbă. Acest meci trebuia să-l câștig cu 6-3, 6-3, dar a fost o zi când nu mi-a intrat nimic. A fost o înfrângere care a durut mult. Nu știe multă lume, dar am plâns toată noaptea după acel eșec.

Mulți spun că ai ratat o șansă bună de a face cel puțin un sfert de finală…
Nu era chiar atât de simplu. Urma să joc cu Bartoli…Trebuie să ne gândim că valorile s-au egalizat și că nu e ușor să bați nici o jucătoare clasată pe locul 100.

Cum a fost iarba anul acesta? Mulți jucători au alunecat…
Nu știu din ce cauză, dar a fost ceva mai lentă. Și parcă de la an al an, iarba e tot mai lentă.

Halep a avut un parcus excelent până când a dat de Li Na…
Simona face o treabă excelentă. Nu suntem rivale și mă bucur foarte mult pentru ea. Până acum e un an excelent pentru tenisul feminin românesc și sper să o ținem tot așa.

„Antidopingul vine și de trei ori pe săptămână!”

Totuși, românii au pierdut în două situații ciudate. Monica Niculescu a avut trei mingi de meci, iar Horia Tecău a avut 2-0 la seturi…
Tenisul e un sport în care e posibil orice. Dor astfel de eșecuri, dar nu suntem singurii care pățesc așa ceva. Mulți ne critică atunci când pierdem după ce am avut meciul în mână, dar prea puțini ne laudă când întoarcem un joc în favoarea noastră.

Ce s-a întâmplat cu vedetele la acest Wimbledon? Nadal, Federer, Azarenka, Sharapova sau Serena au ieșit prematur.
Din punctul meu de vedere, nu au fost mari surprize. Și eu puteam pierde în turul I. Serena și toți ceilalți sunt oameni și nu puteau câștiga la nesfârșit. Sabine e foarte bună pe iarbă. În ultimii patru ani a făcut de două ori sferturi și de două ori semifinale.

Ce a fost în neregulă cu talpa portocalie a lui Federer la meciul cu Hănescu?
Englezii sunt foarte stricți când e vorba de echipament și mă bucur că țin la asta. Și eu am avut nevoie de aprobarea arbitrului principal pentru a putea purta doliul după tragedia din Muntenegru.

Cât de des te trezești la ușă cu cei de la antidoping?
Sunt obișnuită deja cu ei. Anul trecut au venit de trei ori într-o săptămână. În plus, suntem controlați după fiecare meci pierdut. E normal ceea ce fac și nu mă deranjează. Vor să păstreze tenisul curat.


 

Publicat: 03 07. 2013, 12:41
Actualizat: 03 07. 2013, 12:42