Sorana Cârstea s-a calificat în turul doi la Tașkent
Jucătoarea de tenis Sorana-Mihaela Cârstea, cap de serie numărul 3, s-a calificat în turul doi al turneului de la Tașkent (Uzbekistan), dotat cu premii în valoare totală de 145.000 de dolari, informează site-ul oficial al competiției.
Cârstea a învins-o, în runda inaugurală, cu scorul de 7-6, 7-5, pe Ekaterina Jehalovici (Belarus) și va juca în faza următoare a competiției, cu învingătoarea partidei dintre rusoaicele Anna Lapușenkova și Nina Bratșikova, jucătoare venită din calificări.