Sorana Cîrstea a depășit suma de trei milioane de dolari câștigată din tenis
Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea, locul 97 WTA, a depășit suma brută de trei milioane de dolari obținută din premii după ce a evoluat în turul întâi al Australian Open, sportiva din Târgoviște fiind a doua în clasamentul all-time al câștigurilor româncelor, după Simona Halep, locul 3 WTA.
Cîrstea a fost învinsă, în runda inaugurală, cu scorul de 7-5, 6-0, de Alexandra Panova (Rusia), poziția 150 în ierarhia mondială, și va primi pentru prezența pe tabloul principal de simplu suma de 34.500 de dolari australieni, aproximativ 28.000 de dolari americani.
Potrivit statisticii prezentate de site-ul oficial al WTA, înainte de Australian Open, Cîrstea acumulase premii în valoare de 2,982 de milioane de dolari, astfel că ea a depășit acum trei milioane de dolari.
Și Monica Niculescu, locul 49 WTA, ar putea depăși trei miloane de dolari, în cazul unui parcurs mai lung la Australian Open, la dublu.
Jucătoarea română cu cele mai mari premii obținute este Simona Halep, care a câștigat peste 6,7 milioane de dolari.