Sorana Cîrstea (33 de ani, locul 32 WTA) a mers la Casa Albă după ce a părăsit turneul WTA de la Washington! De asemenea, cel mai bine clasată jucătoare din România a transmis un mesaj pozitiv, în ciuda eliminării premature suferite în capitala Statelor Unite ale Americii.
Sorana Cîrstea a avut timp să viziteze Casa Albă, cea mai faimoasă clădire prezidențială din lume, după ce românca a pierdut în turul al doilea al turneului de la Washington, 6-1, 6-3 pentru Ludmilla Samsonova (Rusia, 18 WTA).
Sorana Cîrstea a mers la Casa Albă, iar jucătoarea româna a urcat un instantaneu pe Instagram de la reședința oficială și principalul loc de muncă al președintelui SUA.
Sorana nu a ratat nici ocazia să se plimbe pe străzile spectaculoase ale capitalei americane: „Mulțumesc, Washington, pentru amintirile frumoase!”, a scris Cîrstea.
Jucătoarea noastră a trecut peste înfrângerea usturătoare cu Ludmilla Samsonova, recunoscând că rusoaica a fost mai puternică: „Nu a fost un meci ușor ieri, adversara a jucat foarte bine. Trecem la următorul turneu”, a mai spus Sorana Cîrstea.
Sorana Cîrstea nu mai participase din anul 2014 la turneul de la Washington, iar românca a debutat cu victorie în sezonul de hard nord-american, 6-3, 7-6(13) în fața Petrei Martic (Croația, 36 WTA).
A urmat duelul cu Ludmilla Samsonova, campioana en-titre dominând-o copios pe Sorana Cîrstea. Eleva lui Thomas Johansson nu și-a putut crea nici măcar o șansă de break în fața rusoaicei și a rezistat doar o oră pe teren.
Pentru Sorana urmează Openul Canadei, turneu desfășurat la Montreal în perioada 7 – 13 august, apoi va participa la competițiile de la Cincinnati (14 – 20 august) și US Open (28 august – 10 septembrie).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER