Sorana Cîrstea a fost eliminată în primul tur al turneului de la Wimbledon!
Sorana Cîrstea, locul 86 în clasamentul mondial, a fost eliminată, miercuri seară, în primul tur al turneului de Mare Șlem de la Wimbledon, scor 0-6, 4-6, de jucătoare din Cehia, Petra Kvitova, numărul 11 WTA, una dintre specialistele suprafeței de iarbă.
Sorana Cîrstea (locul 86 WTA) a debutat contra Petrei Kvitova (Cehia, favorită 11). Meciul dintre cele două jucătoare trebuia să aibă loc luni, însă a fost amânat din cauza ploii. Sportiva din România nu s-a regăsit în primul set, în care nu a reușit să câștige nici măcar un game.
Manșa secundă a fost mult mai echilibrată, însă tot Kvitova s-a aflat la conducerea partidei. Jucătoarea din Cehia a reușit să câștige împotriva serviciului la 2-2, iar dubla câștigătoare de la All England Lawn Tennis and Croquet Club nu a mai cedat avantajul până la final și s-a impus cu 6-0, 6-4.
Kvitova s-a impus la Wimbledon în 2011 și 2014, în timp ce Cîrstea a reușit un tur trei în 2012, iar anul trecut nu a trecut de faza calificărilor. Scorul meciurilor directe dintre Sorana și Petra Kvitova îi este favorabil sportivei din Cehia: 2-5.
În turul secund, Petra Kvitova o va întâlni pe învingătoarea dintre Ekaterina Makarova și Johanna Larsson.
Turneul de la Wimbledon este dotat cu premii în valoare de dotat cu premii totale în valoare de 19,174,575 de dolari.