Sorana Cîrstea a început perfect turneul de la Roland Garros: „E pentru prima dată în viața mea când se întâmplă chestia asta”
Sorana Cîrstea s-a calificat în turul secund de la Roland Garros, după un meci extrem de echilibrat cu Kaja Juvan (131 WTA), câștigat cu 5-7, 6-4, 7-5. La final, Sorana a spus că e pentru prima oară în viața ei când află în ultimul moment că i s-a schimbat adversara.
„E prima dată în viata mea când se întâmplă chestia asta, să mi se schimbe adversara. Am aflat cu 30 de minute înainte de meci că joc cu altcineva. Adversara mea a început meciul foarte bine, dar am reușit să țin ștacheta ridicată. Sunt foarte fericită că am câștigat”, a spus Sorana Cîrstea, la finalul partidei cu Kaja Juvan.
Sorana Cîrstea trebuia să joace cu Petra Kvitova în primul tur de la Roland Garros, dar aceasta a anunțat că se retrage de la Roland Garros 2019, din cauza unei accidentări la mâna stângă. În ultimul moment a fost chemată Kaja Juvan în locul Petra-ei, iar Sorana a aflat, după cum a spus, cu 30 de minute înainte de final.
În turul secund, Cîrstea o va înfrunta pe învingătoarea dintre Zvonareva și Bolsova Zadoinov.