Sorana Cîrstea are sfătuitor de taină! Românca a „furat” fostul antrenor al Simonei Halep: cei doi au început colaborarea la Roland Garros | EXCLUSIV
Sorana Cîrstea l-a cooptat în echipa ei tehnică, special pentru Roland Garros, pe Artemon Apostu, fostul antrenor al Simonei Halep. De altfel, Sorana tocmai s-a calificat în turul secund de la Roland Garros, după ce a învins-o pe Tatiana Maria (Germania, 107 WTA), scor 6-3, 6-3!
Întâmplarea face că la primul ei turneu pe zgură jucat în acest sezon, unde trebuia să își apere titlul la Istanbul, Sorana să-l aibă cu ea pe Apostu în condițiile în care, la acel moment, antrenorul ei, Adrian Cruciat, a ales să râmână la București cu familia.
La ultimul antrenament efectuat la Roland Garros pe terenul 14, Cîrstea s-a antrenat chiar cu Veronika Kudermetova iar cel care a purtat permanent dialog cu ea a fost Apostu, chiar dacă numărul 27 mondial a ales să îl aibă cu ea la Paris și pe Cruciat.
La ce a lucrat Apostu cu Sorana Cîrstea
Apostu a reglat cu Sorana încontinuu mai multe aspecte tehnico-tactice de la pozitionarea în teren până la modul în care să fie utilizat “serviciul 2” sau “returul” pe a doua minge a adversarei.
Exigentă cu tot ceea ce a încercat pe teren, Cîrstea a schimbat și racheta pe parcursul ghemurilor pe puncte jucate cu a 3-a cea mai bună rusoaică din circuit: receptivă la observațiile lui Apostu, Sorana a ajustat tactic în special “returul” ținând cont că Tatjana Maria nu a câștigat la Roland Garros decât trei meciuri.
Stilul decisiv al Soranei și maniera în care Kudermetova a optat să joace au creat probleme oragnizatorilor: fileul nu a putut fi montat la înălțimea regulamentară din cauză că a fost dereglată chinga de execuțiile puternice ale celor două jucătoare din Top 30 mondial.
Autoritatea lui Apostu, pusă în evidență și de discreția lui Cruciat pe parcursul antrenamentului, a făcut-o pe Sorana să ajusteze “dreapta inversă” inclusiv în “criza de timp” creată de loviturile plate, razante, ale Veronikăi Kudermetova.
Apostu a schimbat deseori poziționarea lui în teren pentru a observa detaliile dinamice de adaptare ale Soranei la stilul agresiv al rusoaicei: reacții scurte, fixare, potrivire și puncte terminate cât mai rapid posibil.
Situația lui Cîrstea seamănă cu cea a lui Halep!
Contextul amintește de felul în care Halep a ales, deseori, să gestioneze relaționarea cu doi antrenori diferiți: atât înainte să nu mai prelungească contractul cu Wim Fissette la finalul lui 2014 când Simona “l-a dublat” pe belgian cu Daniel Dobre, mai ales la Turneul Campioanelor de la Singapore unde a bătut-o pentru prima dată pe Serena Williams și a jucat ultimul act al Masters-ului feminin.
Apoi, desprinderea de Victor Ioniță după ce acesta i-a făcut conexiunea cu Darren Cahill la Indian Wells, în martie 2015, când, de altfel, Halep a cucerit cel mai important titlu al ei de până atunci.
Cîrstea a avut acord cu belgianul Carl Maes sau cu Nigel Sears așa cum Simona a cooptat, temporar, în echipa tehnică, atât pe Andrei Pavel cât și pe Apostu-Efremov în mandatul colaborarii de 6 ani cu Darren Cahill și, nu în ultimul rând, debarasarea de cuplul Adrian Marcu-Daniel Dobre înainte să dea lovitura angajarii lui Patrick Mouratoglou, dispus să sacrifice relația de un deceniu cu Serena Williams.
De altfel, Halep i-a angajat atât pe Victor Ioniță cât și pe Theo Cercel după ce aceștia au pregătit-o pe Cîrstea. Simona nu a ezitat să facă contract cu Adrian Marcu în ciuda relației speciale pe care vicepresedintele FR Tenis o are cu familia Cîrstea.
La 32 de ani, Sorana este numărul 27 mondial iar cel mai tare rezultat din carieră este “sfertul de finală” jucat la “French Open” în 2009 pe zgură.
Pe această suprafață de joc, Cîrstea a cucerit unul din cele două titluri avute în posesie la care se adaugă 2 finale, Budapesta și Strasbourg, din celelalte 4 ultime acte disputate în circuitul WTA.