Sorana Cîrstea (18 ani, 86 WTA) își construiește gloria cu pași siguri. Nici măcar jucătoare de Top 10 nu-i stau în cale. Așa s-a întâmplat în turul al doilea al Family Circle Cup de la Charleston, turneu de prim rang, cu premii de 1.340.000 de dolari, unde puștoaica a scos-o din cursă pe rusoaica Anna Chakvetadze, cap de serie numărul 3 și numărul 6 WTA: 6-2, 1-6, 6-2. Acesta a fost cel mai răsunător succes din WTA
Ce reprezintă rezultatul?
"Sunt bucuroasă că în sfârșit am bătut în circuit o jucătoare din primele 10. Aveam încredere, chiar așteptam să vină rezultatul acesta. Constanța era singura problemă, dar am fost foarte decisă. În setul doi m-a retras un pic, dar la 0-2 în decisiv mi-am zis că trebuie să risc și am preluat controlul. Am fost agresivă, ăsta e jocul meu!"
Satisfacția e mai mare decât după finala de la Budapesta?
"Nu prea le pot compara. Atunci însă, nu am bătut pe nimeni din Top 10. Oricum, fiecare performanță are importanța ei. Acum, toți îmi spun că am crescut și, într-adevăr, mă simt mult mai stăpână pe mine".
În Cupa Federației ai învins-o pe Jankovic. Acum, pe Chakvetadze… "Cu jocul meu pot bate pe oricine. Și cu Mauresmo am fost aproape de 5-1 în primul set. Experiența unor jucătoare ca ea încă îmi lipsește, dar, cu victoria asta, vor veni constanța și încrederea de care am nevoie." „Aștept Olimpiada!“
Țintele Soranei nu reprezintă doar banii și punctele din WTA. Cîrstea e hotărâtă să avanseze în clasament, astfel încât după Roland Garros să fie undeva în jurul poziției 50 mondial, pentru a prinde avionul de Beijing.
Cum te-ai manifestat după ultima minge? "Am privit-o pe Alina (n.r. – antrenoarea Soranei, Alina Tecșor) și am citit bucuria pe fața ei. Spectatorii mă aplaudau, au fost mulți și au ținut toți cu mine. Am simțit că am meritat să câștig. Serviciul și reverul mi-au funcționat foarte bine".
Zgura verde îți poartă noroc?
"Îmi place suprafața aceasta. Nu mai jucasem pe așa ceva până acum. E mai iute decât cea roșie, dar nu chiar ca hard-ul, e totuși zgură. M-am adaptat ușor".
În ce măsură Olimpiada face parte din planurile tale?
"Da, normal că o să joc la Olimpiadă, pentru că este un eveniment cu totul deosebit. De-abia aștept să văd cum o să fie!" 9 ani au trecut de la ultimul succes românesc în circuitul feminin împotriva unei jucătoare așa bine clasată
Valentin LUPU
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER