Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea (34 de ani, locul 29 WTA) este la pământ, după ce a fost eliminată din nou din primul tur.
Cea care a eliminat-o pe româncă este Anhelina Kalinina (44 WTA), în primul tur al turneului WTA 500 pe iarbă de la Eastbourne.
Sorana Cîrstea a pierdut în două seturi, scor 3-6, 2-6, împotriva ucrainencei Anhelina Kalinina.
Cea mai bine clasată jucătoare a României a început cu stângul sezonul.
Sportiva din Ucraina care a învins-o pe română vine din calificări și a cedat doar cinci gameuri în fața Soranei Cîrstea, iar în turul doi o va întâlni pe Madison Keys (12 WTA, favorită numărul patru).
Este a treia înfrângere pe care sportiva Sorana Cîrstea o suferă în duelurile directe cu Anhelina Kalinina. În runda următoare, ucraineanca Kalinina o va întâlni pe americanca Madison Keys (12 WTA, favorită nr. 4), potrivit Agerpres.
La celălalt turneu pe iarbă la care a participat în acest an Sorina Cîrstea, WTA Birmingham, a fost eliminată tot în primul tur, de sportiva Lin Zhu.
Sorana Cîrstea a decis să lase România în urmă cu doi ani și să se mute în Dubai.
„M-am mutat acum doi ani în Dubai. Jumătate de an, în general perioada de iarnă, sunt în Dubai, iar în restul anului, din primăvară și până la toamnă sunt în București. Însă, acasă va rămâne tot timpul București, tot timpul România”, a spus Sorana Cîrstea, potrivit Digi Sport.
Bucureșteanca mai spunea că este deranjată de faptul că investițiile din sportul românesc lipsesc cu desăvârșire.
„Federațiile sunt la pământ. Bănuiesc că în toate sporturile, pentru că nu am auzit de niciuna care să fie bine. E foarte trist ce se întâmplă și că nu se investește în sport. Mă termină treaba asta, pentru că un sport duce o țară pe niște culmi pe care nimic altceva nu poate să o ducă.
Eu, de exemplu, nu am văzut steaguri decât la meciuri sportive: la tenis, la fotbal, la baschet, la handbal. Cred eu sau sper, cel puțin, că am fost un ambasador frumos al României.
Am fost foarte mult criticată pentru că m-am retras din Cupa Federației, acum cinci sau șase ani, însă eu am explicat că am jucat de la 15 ani în echipa națională. Am simțit că mi-am făcut datoria și am vrut să mă concentrez pe cariera mea.
Și sunt un ambasador al României la fiecare turneu la care mă duc. Chit că joc individual, dar lângă numele meu scrie țara și îmi pun drapelul.
Cred că am lăsat o imagine frumoasă, când a fost vorba despre România. Eu nu am încetat niciodată să reprezint România”, spunea de curând Sorana Cîrstea.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER